13 Mar. 2018 18:28

Caz de ”nepotism” la vârful UE, după ce Juncker a numit secretarul-general al CE

Distribuie

Caz de ”nepotism” la vârful UE, după ce Juncker a numit secretarul-general al CE. Nici liderii UE nu scapă de acuzațiile de ”nepotism”. Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker l-a numit pe consilierul său secretar-general al CE, o decizie criticată la unison de europarlamentari, chiar și de cei din grupul conservatorilor.

Membrii Parlamentului Eruopean susțin că decizia duce cu gândul la nepotism și va crește neîncrederea opiniei publice, arată Reuters, citată de ziare.com.

Inclusiv consevatorii lui Juncker au criticat numirea lui Martin Selmayr, care este șeful staff-ului personal al lui Juncker, în funcția de secretar-general al Comisiei Europene. Scandalul a primit numele de ”Selmayrgate”.

”Sincer, ne-am făcut singuri rău”, a declarat Francoise Grossetete, membru al Partidul Popularilor Europeni al lui Juncker. Ea susține că decizia de a-l numit pe Selamyr le va da ”apă la moară” euroscepticilor.

Selmayr este un avocat german în vârstă de 47 de ani, cunsocut drept susținător al integrării europene. El este privit cu admirație, dar și cu frică de oficialii de la Bruxelles. Se va ocupa de operațiunile cotidiene ale serviciului public al UE, care are 33.000 de angajați.

Susținătorul Brexit Nigel Farage a spus că numirea lui Selmayr reprezintă ”un exemplu de nepotism” care arată că Regatul Unit al Marii Britanii a făcut bine că a votat ieșirea din UE.

Partidul Verzilor a amenințat că va amâna aprobarea bugetului Comisiei, iar grupul liberalilor a cerut ca Juncker să anuleze decizia.

Liderul liberalilor Guy Verhofstadt a făcut referire la cazul lui Jaques Santer, a cărui comisie a fost dizolvată în urma unui caz de nepotism.

”Dacă comisia lui Juncker nu are grijă, ar putea avea aceeași soartă”, a scris Verhofstadt pe Twitter.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la sfârșitul lunii februarie cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Bruxelles. La final, cei doi au făcut mai multe declarații despre subiectele abordate în timpul întâlnirii.

“Este al cincilea premier român cu care mă întâlnesc în mandatul meu. Mi-aș dori ca acest ciclu să poată fi oprit și să poată rămâne un pic mai mult, deoarece încep să pierd urmele tuturor celor pe care îi văd”, a spus președintele Comisiei Europene, la începutul conferinței comune cu premierul Viorica Dăncilă.

 


VIDEO | Momentul în care un baschetbalist român din SUA se chinuie să intre într-o mașină. Sportivul are 2.3 m

De ce îl votează rușii pe Vladimir Putin și sunt pregătiți să-l facă cel mai longeviv președinte după Stalin

Inundații în Teleorman și Argeș. Zeci de gospodării și un drum județean, invadate de apă / FOTO&VIDEO

FOTO: EPA

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Sânzienele. Tradiții și superstiții din popor
Loading...
Comentarii