Medicul Gheorghe Burnei este considerat un reper în chirurgia pediatrică, unul care a căpătat imaginea unui Dumnezeu în această specialitate, motiv pentru care toate operațiile în premieră făcute de acesta erau catalogate ”miracole”. Imaginea acestui chirurg de care a auzit toată România s-a transformat într-una monstruoasă după ce a început să fie acuzat că a inventat o medicină paralelă prin care făcea experiemente pe copii. Momentan, acestea sunt doar acuzații. Detaliile oferite de anchetatori cu privire la tehnicile folosite de Burnei, nu se știe cu ce periodicitate, sunt halucinante. Cum ar fi acelea că implanta în picioarele copiilor oase de vită, fierte, folosindu-se de șuruburi industriale cumpărate din comerț. Toate aceste practici invocate i-au făcut pe procurori să extindă cercetările de la corupție (n. r. asta după ce s-ar fi găsit sume de bani nejustificate în biroul lui) la fapte grave împotriva veții și sănătății copiilor. Reamintim că în momentul de față, chirurgul ortoped Gheroghe Burnei se află în arest la domiciliu.

Și acesta a fost doar începutul. Zilele acestea am asistat la alte mărturii ale unor părinți care au prins curaj să vorbească despre experiențele lor cu Burnei. O mamă din Brașov, Ana Maria Găman, a mărturisit la o televiziune de știri că fiica ei, care suferea de scolioză, a murit pe masa de operație, intervenție efectuată de același Gheorghe Burnei.”A știut să îmi spună, ai văzut ce dreaptă era! Într-adevăr era dreaptă. S-a dus în lumea celor drepți dreaptă”, a povestit femeia, după care a depus o plângere la Parchet pentru malpraxis.

Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”
Recomandări
Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”

Plângere pentru malpraxis a depus și o mamă din București al cărui fiu a ajuns pe mâna chirurgului, și care a rămas cu grave sechele.

”Fiul meu, care a căzut de pe bicicletă la vârsta de 8 ani, a fost operat la Spitalul Marie Curie, în 2008, iar după intervenție s-a umplut de puroi. Am ajuns pentru a doua operație la medicul Burnei, care ne-a fost recomandat. Starea copilului era din ce în ce mai gravă, iar când într-un final am ajuns la el, acesta ne-a spus că este ocupat să filmeze pentru o emisiune. Băiatul a stat o lună așa, iar un rezident i-a atras atenția că trebuie operat urgent altfel va trebui să-i amputeze piciorul. Intervenția nu a fost reușită, iar băiatul a pierdut 8 centimetri de os. Plus că a primit medicamente pentru menopauză. Mi s-a explicat că acestea l-ar ajuta la întărirea osului. Băiatul meu a stat cu un fixator acasă, doar că osul dispărea, nu creștea, iar când veneam la control niciodată nu mai puteam vorbi cu Burnei, doar atunci când scoteam 100 de euro pentru consultație”, a povestit  mama pentru Libertatea. Acest copil a ajuns să fie tratat, într-un final, într-o clinică din Germania, unde a recuperat un centimetru de os, după ce mama lui a fost nevoită să-și vândă casa. Ea a făcut, de asemenea, o plângere penală împotriva lui Burnei, pentru malpraxis, însă procurorii nu l-au trimis în judecată.

După doi ani de restricții în pandemie, în care românii au stat lipiți de televizoare, în 2022, audiențele TV au luat-o la vale. „Granzii” pierd serios public
Recomandări
După doi ani de restricții în pandemie, în care românii au stat lipiți de televizoare, în 2022, audiențele TV au luat-o la vale. „Granzii” pierd serios public

Peste 15.000 de intervenții în 30 de ani de carieră

Scandalul în care este implicat profesorul Burnei, izbucnit vineri de la cazul unei copile a cărei mama acuză că fiica ei a fost operată experimental de acesta, a împărțit România în două tabere. De o parte se situează cei care îl acuză pe medic că, de-a lungul carierei, ar fi condiționat anumite intervenții chirurgicale de diferite sume de bani sau că ar fi făcut experimente pe copii, iar de cealaltă parte sunt familiile micuților care i-au rămas recunoscători chirurgului susținând că doar datorită doctorului copiii lor pot să se bucure de viață.

” Pe la vârsta de 7ani prin ’94-’95, am fost operat de prof. Burnei: chist osos esențial, la nivelul humerusului (…) Singura soluție a fost intervenția chirurgicală (deja suferisem 2 fracturi și o luxație serioasă, osul fiind mult prea slăbit).

Operația a decurs ok. Am fost anunțat încă de atunci că, pe viitor, va fi nevoie de încă o operație, de alungire, dat fiind faptul că umărul fusese afectat de boală, iar brațul nu mai creștea normal. În 2000-2001, am fost operat tot de dl. Burnei care mi-a montat un fixator extern. Conform calculelor, trebuia să iau în lungime 12 cm pentru ca, atunci când creșterea avea să înceteze (după 18 ani…), ambele brațe să aibă aceeași lungime. Singura problemă pe care o mai am acum la brațul stâng este faptul că nu pot să-l ridic atât de sus ca pe dreptul (o mobilitate ceva mai redusă)”, a scris pe o rețea de socializare un fost pacient al chirurgului.

DOCUMENTE dintr-un mare spital din țară. Ce apare scris în fișele unor bolnavi de la urgențe: „Doamna doctor spune că e plătită la oră, refuză să vadă pacientul”
Recomandări
DOCUMENTE dintr-un mare spital din țară. Ce apare scris în fișele unor bolnavi de la urgențe: „Doamna doctor spune că e plătită la oră, refuză să vadă pacientul”

În cei peste 30 de ani de carieră pe care îi are în chirurgia ortopedică pediatrică, dr. Gheorghe Burnei a efectuat peste 15.000 de intervenții chirurgicale. În 1996 a primit brevet de invenție pentru ”Fixatorul extern circular”. Această metodă – care astăzi îi poartă numele – a permis efectuarea operațiilor de alungire a membrelor la copiii din România. Totodată, în 2001, OSIM i-a fost acordat brevetul de invenție pentru  o metodă terapeutică de osteogeneză: „Tija de distracție centromedulară”.
Din 2007 este Șeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Urgență pentru copii „M. S. Curie” Bucureşti.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
Observatornews.ro
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Aparatul care consumă aproape cât 2000 de becuri economice. Îți încarcă factura mai mult decât credeai
FANATIK.RO
Aparatul care consumă aproape cât 2000 de becuri economice. Îți încarcă factura mai mult decât credeai
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
HOROSCOP
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?