Unul dintre cele mai uimitoare lucruri despre COVID-19 este variabilitatea sa aproape imprevizibilă în termeni de evoluție a bolii. Poți să ai două persoane cu caracteristici demografice identice, și una dintre ele ar putea ajunge la terapie intensivă, în timp ce cealaltă ar putea să nu prezinte niciun simptom.

Această imprevizibilitate este o parte din ceea ce face acest virus extrem de dificil de ținut sub control. Cu toate acestea, chiar dacă cazurile pozitive COVID-19 pot fi asimptomatice, asta nu înseamnă că organele celor infectați sunt scutite de stricăciuni “sub capotă”.

Asimptomatic, dar cu semne de pneumonie

Într-un nou studiu, publicat în The Journal of Infection, cercetătorii chinezi de la Universitatea Wuhan au efectuat scanări de tomografie computerizată (CT) de înaltă rezoluție pentru 58 de pacienți asimptomatici diagnosticați cu COVID-19.

Pacienții au fost diagnosticați cu teste standard de analiză care identifică prezența materialului genetic al coronavirusului. Deși nu aveau simptome, cu toții au prezentat o formă de leziune pulmonară specifică pneumoniei.

Dintre pacienții asimptomatici, 27% au dezvoltat, în cele din urmă, simptome după internare, la aproximativ 3,7 zile de la diagnostic. Simptomele lor includeau febră, tuse, oboseală, respirație și diaree.

O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode
Recomandări
O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode

Cu toate acestea, toți pacienții au prezentat unele anomalii pulmonare atunci când tomografiile au fost analizate în detaliu, indiferent dacă au avut sau nu simptome. Mai puțin de jumătate dintre pacienți au prezentat leziuni bilaterale, iar 58% au prezentat leziuni unilaterale pulmonare (fie în plămânul stâng, fie în cel drept).

Leziunile au fuzionat, formând zone peticite, asemănătoare unui pavaj cu stricăciuni, distribuite în mai mulți lobi pulmonari sau bilaterali. Câțiva pacienți au arătat consolidare în imagistica CT.

Cercetătorii, în The Journal of Infection:

Această analiză sugerează că deși unii pacienți cu COVID-19 ar putea arăta complet sănătoși, în ciuda testării pozitive, ei ar putea suferi intern de leziuni pulmonare silențioase.

Avertisment al experților chinezi: pacienții asimptomatici COVID-19 pot dezvolta leziuni pulmonare

Diverse manifestări de pneumonie în pacienții asimptomatici COVID-19. Sursă: The Journal of Infection. 

În același timp, studiul complică și mai mult imaginea pandemiei, pe care oamenii de știință se străduiesc să o completeze din bucățele de puzzle, unele încă lipsă.

INVESTIGAȚIE Gabriel Țuțu, directorul ROMARM reținut de DNA, făcuse o escrocherie și avea interzis să vândă polițe de asigurări, dar a fost numit să conducă 15 fabrici strategice de armament

Ceea ce este îngrijorător este că 30%-60% din cazurile de pneumonie COVID-19 sunt printre pacienții care nu au avut simptome sau au avut doar simptome ușoare.

Cu toate acestea, capacitatea lor de a răspândi virusul este la fel de mare ca și a cazurilor pe deplin simptomatice.

Mai mult, testele PCR utilizate în întreaga lume pentru identificarea coronavirusului au o rată fals-negativă de până la 20%, ceea ce înseamnă că până la 1 din 5 produce un rezultat greșit.

În rezumat, imaginile CT ale cazurilor asimptomatice cu pneumonie COVID-19 au caracteristici definite. Deoarece pacienții asimptomatici cu COVID-19 sunt numiți “transmițători ascunși”, infecțiile SARS-CoV-2 ascunse ar putea să semene noi focare, iar unii pacienți pot progresa rapid pe termen scurt.

Cercetătorii, în The Journal of Infection:

“Prin urmare, este esențial să acordăm atenție supravegherii pacienților asimptomatici cu COVID-19. Examenul CT joacă un rol esențial în gestionarea focarului actual de COVID-19, pentru depistarea timpurie a pneumoniei COVID-19, în special în cazurile asimptomatice extrem de suspecte, cu teste de acid nucleic SARS-CoV-2 negativ”, au concluzionat cercetătorii.

LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată