Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.

Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate: 54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, câte șase la Craiova și Constanța și două la Cluj.

De asemenea, coronavirusul a ucis 29 de persoane, cele mai multe în vârstă și cu boli cronice preexistente, din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț.

34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă, sunt internați la terapie intensivă.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 755 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 24 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Peste 200 de dosare penale

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 7.801 persoane sunt în carantină, iar 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu sub supravegherea medicilor.

La nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

Polițiștii au deschis 209 dosare penale pentruzădărnicirea combaterii bolilor și au dat peste 4.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, 23.973 de persoane care nu au respectat restricțiile de circulație au fost amendate cu suma totală de peste 31,4 milioane de lei.

67 de cetățeni români aflați în străinătate au fost confirmați cu coronavirus: 52 în Italia, patru în Spania, câte doi în Namibia și Indonezia, trei în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul pandemiei, 11 cetățeni români aflați în străinătate au murit: opt în Italia, doi în Franța și unul în Marea Britanie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.