Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat vineri 3.812 noi cazuri de infectare, după efectuarea a 16.862 de teste. Alte 673 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În total, până astăzi, România a înregistrat 612.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
530.308 pacienți au fost declarați vindecați, dintre care 6.479 în ultimele 24 de ore.
Cea mai mare rată de infectare (coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori) este înregistrată în Ilfov. urmează Bucureștiul, Constanța, Cluj și Brașov.
111 decese COVID
În ultimele 24 de ore, 111 persoane infectate cu COVID-19 (70 de bărbați și 41 de femei) au murit.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 de decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 40 de decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 33 de decese, la categoria de peste 80 de ani.
109 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până astăzi, 15.023 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
1.233 de pacienți, la ATI
În prezent, 9.833 de persoane infectate cu virusul sunt internate în spitalele din țară, cu 518 mai puține față de ieri.
Dintre acestea, 1.233 sunt internate la ATI. Cifra este aproape asemănătoare cu cea înregistrată ieri, când la terapie intensivă se aflau 1.234 de pacienți.
Pe teritoriul României, 39.211 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.677 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 58.974 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 25 decembrie – 3.812 cazuri noi – 16.862 de teste
- Bilanț COVID 24 decembrie – 4.310 cazuri noi – 32.914 teste
- Bilanț COVID 23 decembrie – 5.459 de cazuri noi – 25.840 de teste
- Bilanț COVID 22 decembrie– 5.009 de cazuri noi – 23.844 de teste
- Bilanț COVID 21 decembrie– 2.489 de cazuri noi – 7.185 de teste
- Bilanț COVID 20 decembrie – 3.350 de cazuri noi – 12.234 de teste
- Bilanț COVID 19 decembrie – 5.158 de cazuri noi – 25.788 de teste
- Bilanț COVID 18 decembrie – 5.340 de cazuri noi – 27.482 de teste
- Bilanț COVID 17 decembrie – 5.697 de cazuri noi – 28.281 de teste
- Bilanț COVID 16 decembrie – 5.991 de cazuri noi – 28.191 de teste
- Bilanț COVID 15 decembrie – 6.171 de cazuri noi – 25.185 de teste
- Bilanț COVID 14 decembrie – 3.252 de cazuri noi – 8.059 de teste
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro