Bilanț COVID: 829 de noi infectări și 88 de decese, inclusiv al unui bebeluș de câteva luni

Comentează

Autoritățile au anunțat miercuri 829 de infectări noi cu coronavirus, depistate în 42.684 de teste. Cel mai recent bilanț arată și 88 de noi decese, între care cel al unui bebeluș cu vârsta sub un an, care avea comorbidități. La ATI mai sunt internați 639 de pacienți.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 182 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.795.418 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.674 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.720.505 pacienți au fost declarați vindecați.

Toate județele sunt în scenariul verde

71 de decese noi și 17 anterioare, raportate acum

Miercuri au fost anunțate 88 de decese COVID, dintre care 17 anterioare.

Cele 88 de decese raportate (43 bărbați și 45 femei) sunt ale unor pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Decesul de la categoria de vârstă 0-9 ani este al unui pacient de sex masculin, cu vârsta sub un an, din județul Galați, care prezenta comorbidități. Decesul este anterior intervalului de referință, fiind produs în luna octombrie 2021.

85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Din totalul de 88 de pacienți decedați, 75 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Cei 13 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

639 de pacienți la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.659. Dintre acestea, 639 sunt internate la ATI. Dintre cei 639 de pacienți internați la ATI, 59 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 73 sunt minori, 69 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Pe teritoriul României, 12.718 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.899 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 65.989 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 25 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

  • Bilanț COVID 15 decembrie 2021 - 829 de cazuri noi - 42.684 de teste
  • Bilanț COVID 14 decembrie 2021 - 946 de cazuri noi - 47.694 de teste
  • Bilanț COVID 13 decembrie 2021 - 494 de cazuri noi - 16.971 de teste
  • Bilanț COVID 12 decembrie 2021 - 716 de cazuri noi - 21.990 de teste
  • Bilanț COVID 11 decembrie 2021 - 931 de cazuri noi - 38.957 de teste
  • Bilanț COVID 10 decembrie 2021 - 931 de cazuri noi - 40.298 de teste
  • Bilanț COVID 9 decembrie 2021 - 1.032 de cazuri noi - 39.776 de teste
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O persoană îmbrăcată într-o pelerină albastră de ploaie cu glugă, mergând pe trotuarul ud al unei străzi din fața unei clădiri.
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-1 noiembrie 2026
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
MONDEN
Alexandru  Sautner
08:51
Cum îl chema pe Alexandru Sautner înainte de căsătorie. Motivul pentru care juratul de la „Chefi la cuțite” a păstrat numele fostei soții
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
09:30
Mirele a greșit numele alesei sale la nuntă, gafă virală în Australia: „A rostit numele surorii mele! Încă nu mi-am revenit”
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
09:03
Căuta discuri de vinil, dar a cumpărat un tablou vechi cu 30 de dolari și l-a vândut apoi cu peste 1.000.000 de dolari
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul