Bilanț COVID: numărul cazurilor noi, în creștere. 24 de decese, în ultimele 24 de ore

Comentează

România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 566 de cazuri noi de COVID, după efectuarea a 20.298 de teste. Autoritățile au anunțat, în bilanțul COVID, alte 24 de decese, toate în ultimele 24 de ore. În acest moment, 433 de persoane sunt internate la terapie intensivă.

Bilanțul COVID de luni, 27 decembrie, este unul în creștere față de ziua precedentă. Sunt cu 217 mai multe cazuri noi, însă numărul testelor efectuate este semnificativ mai mare față de cel de duminică.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București, unde se adaugă, însă, și alte 600 de infectări care nu fuseseră repartizate pe județe. Astfel, Capitala apare în bilanțul de astăzi cu 672 de cazuri, un bilanț mai ridicat decât cel la nivel național.

Arhiva foto
Arhiva foto

În total, România a ajuns la 1.803.311 cazuri de COVID, după ce în ultimele 24 de ore 1.733.309 pacienți au fost declarați vindecați.

Potrivit bilanțului, toata țara se află în scenariul verde, însă rata de infectare din 8 județe este în creștere.

Rata de infectare din fiecare județ, 27 decembrie

24 de decese în ultimele 24 de ore

13 bărbați și 11 femei infectați cu noul coronavirus și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, anunță autoritățile.

Dintre cele 24 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Dintre cei 24 de pacienți decedați, 20 erau erau nevaccinați și 4 vaccinați. Cei 4 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Până astăzi, 58.575 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Câți pacienți sunt la terapie intensivă

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.467. Dintre acestea, 433 sunt internate la ATI. Dintre cei 433 de pacienți internați la ATI, 39 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 59 sunt minori, 52 fiind internați în secții și 7 la ATI.

De asemenea, 8.210 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.653 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 101.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

  • Bilanț COVID 27 decembrie 2021 - 566 cazuri noi - 20.298 teste
  • Bilanț COVID 26 decembrie 2021 - 349 cazuri noi - 9.774 teste
  • Bilanț COVID 25 decembrie 2021 - 598 cazuri noi - 20.820 teste
  • Bilanț COVID 24 decembrie 2021 - 717 cazuri noi - 34.013 teste
  • Bilanț COVID 23 decembrie 2021 - 775 cazuri noi - 39.994 de teste
  • Bilanț COVID 22 decembrie 2021 - 851 cazuri noi - 44.310 teste
  • Bilanț COVID 21 decembrie 2021 - 826 cazuri noi - 50.027 teste
  • Bilanț COVID 20 decembrie 2021 - 424 cazuri noi - 19.697 teste
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
19:04
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
18:08
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
17:57
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
16:52
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
19:00
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
16:00
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Ultimele știri
19:52
Peste 200 de acumulatori, furați de la toate ghenele de gunoi inteligente, în Alba Iulia. Proiectul a costat peste 1,5 milioane de euro
19:46
Ce floare bulboasă plantezi în noiembrie ca să te bucuri de ea în miezul iernii. Se poate replanta anul următor
19:37
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „anti-optimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
19:18
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
TRENDING
15:18
Turiști din Centrul Vechi din București, lăsați fără banii din conturi după ce erau abordați pe stradă
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
Un bărbat cu părul strâns într-un coc stă într-un terminal aglomerat al aeroportului, părând stresat sau obosit, cu capul sprijinit în mâini
18:31
Cele mai stresante rute aeriene din Europa: topul zborurilor cu cele mai mari întârzieri și anulări care le dau bătăi de cap turiștilor
Un fermier din Franța a vândut toate vacile de lapte, iar acum mizează totul pe iarba elefantului. Sursă foto: Colaj foto: Facebook /Joe Perkins Design..
18:05
Cultivă planta elefantului de 3,5 metri și a renunțat la vacile de lapte. Fermierul din Franța care s-a reprofilat: „Toți m-au crezut nebun”
Sera victoriană cu palmieri, Grădinile Botanice Regale, Edinburgh, Scoția – „The Palm Houses”
17:41
O atracție turistică din Epoca Victoriană a fost redeschisă după renovări de aproape 28.000.000 de euro. Exponatele din clădirea veche de două secole
De ce cade părul toamna
17:40
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
BUDAPESTA, UNGARIA – 13 AUGUST 2014 Vizitatori ai festivalului de muzică Sziget în fața scenei principale
15:58
Cum transformă un festival de muzică turismul din Budapesta și ce caută tinerii când ajung în Ungaria. Mecanismul pe care România îl poate prelua
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
16:18
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
Păsări pe albia uscată a Dunării, în satul Rasova, 12 august 2026
15:34
Dunărea a secat dramatic, se fac măsurători de urgență pe teren. Debitul fluviului este de trei ori mai mic decât cel normal
O ursoaică cu puii ei în Carpații din România
14:52
Vânătorii au depus deja primele cereri pentru împușcarea urșilor, după ce legea a apărut în Monitorul Oficial
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește