A căzut cu tractorul într-o prăpastie din județul Bistrița. Bărbatul rănit grav, transportat cu elicopterul SMURD

Comentează

Intervenție dificilă în Munții Țibleșului pentru salvarea unui bărbat care a căzut cu tractorul într-o prăpastie din județul Bistrița. Medicul și victima grav rănită au fost ridicați cu troliul din râpa adâncă de aproape 200 de metri și transportați astfel până într-o zonă în care a putut ateriza elicopterul SMURD. Bărbatul, care a fost găsit inconștient într-o zonă greu accesibilă, a fost transportat de urgență la spitalul din Târgu Mureș.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, este din comuna Rebrișoara și este angajat la o firmă de exploatare forestieră, care lucra la realizarea unui drum prin munți. Acesta a încercat să urce o pantă abruptă cu tractorul pe un drum forestier și, într-o clipă de neatenție, s-a răsturnat într-o prăpastie de aproape 200 de metri, informează Mediafax.ro.

[gallery columns="2" ids="1913222,1913224,1913221,1913225"]

„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident grav, petrecut într-o zonă foarte greu accesibilă din Munţii Ţibleşului. La faţa locului a intervenit un echipaj al ambulanţei, medicii SMURD şi echipajul Salvamont. Am reuşit, cu ajutorul tărgii speciale, să îl ducem pe rănit până într-o zonă mai accesibilă. Starea gravă a impus solicitarea elicopterului SMURD, care însă nu a putut ateriza în zona respectivă din cauza terenului abrupt. Medicul SMURD a coborât din aeronavă cu ajutorul unui troliu, iar rănitul şi medicul au fost preluaţi, după stabilizare, în acelaşi mod şi transportaţi, în afara elicopterului, până într-o zonă în care acesta a putut ateriza. Intervenţia fost una extrem de dificilă, bărbatul fiind în stare gravă” a declarat şeful Serviciului Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, pentru sursa citată.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FDrRaedArafat%2Fvideos%2F1907042865989245%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="320" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Citește și Povestea omului care a căzut din spațiu și din care a mai rămas doar o bucată carbonizată

Salvat cu elicopterul, după ce a căzut cu tractorul într-o prăpastie din județul Bistrița

Accidentul a avut loc în apropierea localității Suplai din Munții Țibleșului. Din primele informații, bărbatul s-a accidentat în timp ce muncea.

„Un bărbat de 45 de ani din Rebrişoara, în timp ce efectua lucrări cu un utilaj forestier, pe un drum forestier, pe raza localităţii Suplai s-a răsturnat cu acesta, rostogolindu-se la vale. În urma accidentului a rezultat rănirea acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, agent principal, Diana Pintea.

Incindentul este cercetat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, care a demarat o anchetă.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fisubistrita%2Fvideos%2F2020747271480798%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="322" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Citește și REPORTAJ/ Siguranța națională, apărată de un grăsuț și doi puricoși. Carvăn, vama-fantomă, o breșă frontalieră de 12 milioane de euro

sursă foto: timponline.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”