Decizia CCR a fost luată cu 5 voturi “pentru” respingerea sesizării și 4 voturi “împotrivă”. Au votat pentru respingere judecătorii Valer Dorneanu, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Attila Varga și Mona Pivniceru, iar împotriva respingerii s-au pronunțat judecătorii Livia Stanciu, Simina Tănăsescu, Marian Enache și Daniel Morar, arată G4media.

Legea care prevede că data alegerilor parlamentare din acest an o stabilește Parlamentul, și nu guvernul, așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, a fost inițiată de PSD, ALDE și UDMR și a fost adoptată în aceeași zi, pe 27 iulie, atât de Senat, cât și de Camera Deputaților.

Guvernul Orban a adoptat la începutul lunii septembrie o hotărâre prin care a stabilit că data alegerilor parlamentare din acest an va fi 6 decembrie. Nu este clar în acest moment ce se va întâmpla în urma deciziei CCR de azi.

Klaus Iohannis a atacat legea iniţiată de PSD la CCR la mijlocul lunii august. Şeful statului a subliniat că, prin această lege, se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competența stabilirii datei acestora, contrar normelor constituționale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreționar data scrutinului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.