Ce aparat electrocasnic consumă cel mai mult curent într-o casă

 2 comentarii

Trăim într-o eră în care nu ne mai putem imagina viața fără aparatele electrocasnice, care au devenit indispensabile în viața noastră de fiecare zi. Ele ne ușurează traiul și sporesc confortul casnic în locuințele noastre, însă mulți oameni nu înțeleg în totalitate impactul pe care acestea îl au asupra facturilor la utilități și asupra mediului înconjurător.

În acest context, este esențial să conștientizăm efectul pe care electrocasnicele îl au asupra consumului de energie electrică și să le folosim responsabil și rațional pentru a putea să menținem costurile la un nivel cât mai scăzut, dar și pentru a reduce emisiile de carbon care dăunează mediului. De aceea, ne-am gândit ca în acest articol să-ți spunem care sunt cei mai mari consumatori de energie într-o gospodărie obișnuită și, totodată, cum poți să reduci consumul de curent electric în propria locuință.

Ce electrocasnice consumă cea mai mare cantitate de energie electrică

Românii care își doresc să economisească energie electrică și, implicit, să reducă cheltuielile cu facturile la utilități trebuie să știe care sunt electrocasnicele care consumă cea mai mare cantitate de energie electrică. Având în vedere creșterea constantă a prețurilor la energia electrică, românii ar trebui să renunțe la utilizarea acestor aparate din casă ori să limiteze folosirea acestora pentru a putea micșora factura.

Multă vreme, televizorul a fost considerat drept cel mai mare consumator de curent electric, însă, surprinzător, în momentul de față, acesta este cel mai avantajos aparat din locuințele noastre din acest punct de vedere. Haideți să vedem, așadar, cum arată acest clasament, de la cel mai mic, la cel mai mare consumator de curent.

Televizorul și echipamentele media: 2%

Televizorul este în zilele noastre extrem de eficient din punct de vedere energetic. Problema este aceea că ele „funcționează” adesea chiar și atunci când nu le folosim efectiv. Orele în care televizoarele sunt în stand-by pot duce la un consum ridicat de energie electrică și, prin urmare, televizorul ajunge să consume într-o lună în jur de 2% din total.

Mașina de spălat vase: 2%

Mașina ta de spălat vase necesită o cantitate relativ mică de energie electrică. În general, aceasta este responsabilă pentru aproximativ 2% din totalul consumului lunar de curent electric din casa ta.

Cuptorul electric: 3%

În timpul gătitului se consumă destul de multă energie, însă nu la fel de multă ca în timpul altor activități. Printre cei mai mari consumatori din bucătărie cuptorul și plita, ambele electrice. În general, cuptoarele electrice sunt responsabile pentru aproximativ 3% din consumul lunar de energie electrică.

Ceainicul electric: 4%

Un ceainic electric a devenit un aparat electrocasnic foarte popular pe care mulți oameni îl folosesc pentru încălzirea apei pentru ceai, cafea și alte băuturi calde. Însă, înainte de a începe să-l utilizezi, trebuie să afli câtă energie consumă. Un astfel de fierbător de bucătărie 3 kW și folosește aproximativ 0,11 kWh pentru a încălzi 1 litru de apă, adică 4 pahare. Chiar și atunci când sunt oprite, unele ceainice moderne consumă 30 W în fiecare oră, scrie GreenMatch.

Mașina de spălat și uscătorul de rufe: 5%

Consumul lunar de energie electrică de care au nevoie mașina de spălat și uscătorul va depinde, desigur, de cât de des vei spăla rufe. Însă, în momentul în care folosești mașina de spălat și uscătorul, aceste electrocasnice mari tind să consume multă energie electrică, mai ales dacă folosești mașina de spălat la un program cu apă fierbinte. În medie, spălarea rufelor reprezintă aproximativ 5% din consumul anual de energie electrică.

Frigiderul: 8%

Frigiderul este unul dintre principalii consumatori de energie din casă. Deși nu necesită atât de multă energie pentru a funcționa în fiecare oră, acesta are nevoie de mai mult de o treime din toată energia electrică folosită pentru electrocasnice deoarece este mereu pornit, funcționând 24 de ore din 24.

Iluminatul: 9-12%

De-a lungul anilor, becurile au devenit mult mai eficiente din punct de vedere energetic. În prezent, cea mai bună tehnologie de iluminat de pe piață, LED-urile, utilizează mult mai puțină energie decât predecesorii lor CFL (n.n. – becurile fluorescente compacte) și becurile cu incandescență și, de asemenea, durează mult mai mult, ceea ce reduce risipa de energie. Ca să nu mai spunem că și costurile de funcționare sunt mai mici. Cu toate acestea, iluminatul reprezintă o parte semnificativă din consumul de energie electrică dintr-o casă în fiecare lună din cauza gradului de utilizare pe care îl au.

Boilerul și încălzitorul de apă: 12%

Dacă aveți un boiler sau un alt încălzitor de apă electric, trebuie să știi că acesta este al doilea cel mai mare consumator de energie din casa ta. Utilizează boilerul și încălzitorul de apă pentru a face duș, nu baie, pentru a te spăla la chiuvetă, pentru spălarea vaselor și pentru spălarea rufelor. În total, aceste activități se adună pentru a face din boiler și încălzitorul de apă un consumator semnificativ de energie în fiecare lună.

Sistemele de încălzire a locuinței: 31%

Radiatoarele, convectoarele electrice, aerotermele și alte dispozitive de încălzire se numără printre cei mai mari consumatori de curent electric, putând atinge un nivel de consum în jur de 31% din totalul consumului electric dintr-o locuință. În aceste condiții, este important să acorzi o deosebită atenție asupra modului în care poți să diminuezi impactul pe care îl are acest consumator, în special în sezonul rece, potrivit Perch Energy.

Aparatul de aer condiționat: 45-50%

Cel mai mare consumator de energie electrică în medie dintr-o gospodărie este aparatul de aer condiționat. Acesta consumă foarte multă energie electrică pentru a menține în propria locuință o temperatură cât mai potrivită pentru tine și familia ta. Totuși, consumul depinde de modul pe care îl utilizezi mai mult, și anume cel de răcorire sau cel de încălzire, acesta din urmă aducând în general un consum mai mare de curent pe tot parcursul anului. Mai exact, atunci când aparatul de aer condiționat este folosit pe modul de încălzire, consumul reprezintă peste 25% din consumul anual de energie electrică, mai precizează experții de la Perch Energy.

Un încărcător conectat la priză consumă energie?

Încărcătoarele pentru telefoanele mobile au două componente principale: mufa încărcătorului și cablul de încărcare. Mufa încărcătorului este conectată la o sursă de alimentare, de obicei o priză de perete, în timp ce cablul de încărcare este utilizat pentru a conecta telefonul la mufă.

Charger-ul este conceput pentru a converti curentul alternativ (AC) de la sursa de alimentare în curent continuu (DC) care poate fi utilizat de bateria telefonului. Specialiștii în domeniu spun că, în medie, un încărcător pentru smartphone consumă între 0,1 și 0,5 wați atunci când sunt în standby (sunt conectate, dar nu încarcă nici un dispoztivi), notează site-ul LDNIO.

Diferența nu va fi vizibilă într-o lună sau două, însă, după un timp, dacă vei ține încărcătorul în priză în permanență fără să-l folosești, consumul se va regăsi pe factură. Asta, pentru că, deși scoți dispozitivul de la încărcat, circuitul nu este complet deconectat de la priză. În aceste condiții, încărcătorul va consuma energie, motiv pentru care trebuie scos din priză când nu îl folosești. Dincolo de risipa de energie, există riscul ca, conectat fiind non-stop, el să se supraîncălzească din cauza unor defecte și să provoace un scurtcircuit, care poate duce la incendiu.

Cum poți reduce consumul energetic acasă

Un număr mare de electronice și electrocasnice într-o casă duce la un consum ridicat de energie electrică și, implicit, la costuri mai mari la facturi. Pentru a afla cât consumă mașina de spălat, frigiderul sau aparatul de aer condiționat, poți să consulți eticheta fiecăruia.

Aceasta oferă informații referitoare la puterea aparatului și la consumul energetic într-o perioadă specifică (kWh). Se recomandă să analizezi cât consumă electrocasnicele tale, iar dacă cifra este mare, înlocuiește-le cu unele dintr-o clasă energetică superioară.

Aparatele sunt de obicei etichetate de producători cu eticheta unitară de energie UE, astfel încât consumatorii să poată evalua eficiența energetică. Concret, clasa „A” înseamnă că aparatul are un consum scăzut de energie, iar clasa „G” reprezintă un consum foarte ridicat. O altă metodă prin care poți reduce consumul de curent la tine acasă este să schimbi toate becurile incandescente cu unele economice (fluorescente sau cu LED), care consumă de până la zece ori mai puțină energie electrică comparativ cu becurile clasice, relatează specialiștii de la Nova Power and Gas.

În același timp, becurile LED au o durată de viață mai lungă, de până la 50.000 de ore. De asemenea, scoate din priză aparatele electrocasnice atunci când nu le folosești pentru că, așa cum am mai precizat anterior, acestea pot consuma energie electrică chiar și în stand-by. Odată scoase din priză, consumul de energie electrică va fi redus cu până la 10%. Nu în ultimul rând, folosește un prelungitor cu prize multiple și cu buton de Pornit/Oprit, astfel încât să poți conecta/deconecta simultan electrocasnicele mici din bucătărie pe care nu le folosești des.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    gigiladrea 01.08.2024, 19:36

    ce sa inteleg din articol si de la perch energy ca vara trebuie sa stau la 35 de grade sau mai mult in casa si iarna la 5 - 10 grade sau mai putin ca sa salvez planeta ? articol prostesc si inutil romania are deja cel mai mare pret la energie din ue si importa cu 900 euro/mgw fata de germania cu 70 euro/mgw, noi am inchis toate centralele pe carbune in timp ce germania si polonia le folosesc la greu fara nici un stres si la noi se anunta o explozie si dublare a preturilor de la 1 aprilie 2025 ceea ce nu se va intampla nicaieri in ue daca nici asta nu e bataie de joc si jaf legalizat din banii populatiei cu scumpirea tuturor produselor si serviciilor din piata si saracirea masiva a populatiei suplimentara fata de inflatie nu stiu ce mai e; e chiar jignitor

  • Avatar comentarii

    K62i 03.08.2024, 22:29

    Pe înțelesul tuturor ,aparatele electrocasnice cosuma doar cat timp sunt utilizate, adică puterea instalată al unui aparat in timp este egal energia electrică absorbita de aceasta! Nu este regula exemplu articolului, fiecare familie are un specific de consum!

ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:56
Fraudă cu TVA de 410.000.000 de euro în Europa: peste 300 de percheziții în 8 țări, 62 de suspecți reținuți. Cum funcționa schema și ce rol are România în ancheta EPPO
07:41
Șeful Ryanair avertizează că prețul combustibilului pentru avioane va rămâne ridicat în următoarele luni
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește