Unele dintre cele mai grave cazuri de infecţii cu noul coronavirus sunt tratate cu antiviralul Remdesivir. Câteva zeci de bolnavi români au beneficiat de acest medicament, în cadrul unui studiu clinic. Medicii români explică în ce fel poate fi el folosit și care sunt beneficiile.
Cuprins:
Momentan, Remdesivir nu se găseşte pe scară largă, ci Ministerul Sănătăţii îl distribuie ţintit către clinicile mari de boli infecţioase, care îl pot folosi doar pe anumiţi pacienţi, selectaţi mai ales în funcţie de gravitate, dar şi pe alte criterii medicale, explică medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş.
Remdesivir reduce perioada de spitalizare, posibil și severitatea cazurilor. Dintre toate tratamentele care au fost vehiculate în prima perioadă a pandemiei, Remdesivir este singurul a cărui utilitate a fost confirmată clar.
Medicamentul antiviral pare să reducă perioada de spitalizare pentru cazurile grave de la 15 la 11 zile şi este în special util când este administrat pacienţilor care au nevoie de oxigen suplimentar, înainte ca aceştia să fie puşi la ventilator, după cum arată <a href="https://www.libertatea.ro/stiri/lista-tratamente-covid-3071360">această analiză </a>Libertatea- ZME Science.<br>
Potrivit ministrului sănătăţii, România a beneficiat până acum de 640 de flacoane de Remdesivir şi va mai primi încă 600 în perioada următoare.
Nelu Tătaru a explicat că tratamentul, primul autorizat împotriva COVID-19, a ajuns în România în cadrul unui studiu clinic.
“Din păcate, nu este un medicament care să se găsească în circuitul normal, este disponibil doar în varianta compasională. Practic, sunt nişte pacienţi selectaţi, nişte cazuri severe, cu nişte puncte foarte clare şi numai pentru ei poate fi obţinut. Se face o cerere specială”, a explicat medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la spitalul “Balş”, pentru Libertatea.
Mai multe zeci de pacienţi dintre cei internaţi la “Matei Balş” au beneficiat de tratamentul cu Remdesivir. Toate au fost cazuri grave.
Practic, medicamentul ajunge la Ministerul Sănătăţii, care îl distribuie la unităţile care se ocupă de COVID-19, pe baza unui necesar pentru cazurile severe. Cel puţin momentan, Ministerul Sănătăţii face această distribuţie, până când va fi folosit pe scară largă.Dr. Adrian Marinescu:
“Sigur, nu e miraculos, nu e deocamdată standardizat, dar se pare că e, totuşi, mai bun decât celelalte. Şi atunci, se doreşte să poată fi obţinut în mod normal precum celelalte medicamente”, a continuat infecţionistul.
Miercuri, 29 iulie, Comisia Europeană a anunţat achiziţia comună de Remdesivir pentru 30.000 de pacienţi din ţările membre, inclusiv România. Medicamentul, cu denumirea comercială Veklury, primul autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19, ar urma să fie disponibil din august în statele membre.
Investiţia de 63 de milioane de euro este finanţată de instrumentul de sprijin de urgenţă al Uniunii Europene.