Înainte ca în Camera Deputaților să se dezbată moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader a mers pentru o discuție în biroul lui Liviu Dragnea. Subiectul despre care au vorbit cei doi a fost, potrivit ministrului, Parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.
"Am vorbit despre dialogul dintre Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului strategic cu Statele Unite, având în vedere că săptămâna viitoare la Washington va fi o astfel de întrevedere, prezidată din partea Uniunii Europene de către ministrul Justiţiei din Austria, care are preşedinţia Consiliului JAI, şi la care va trebui să participe şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei din România, care au preşedinţia din umbră", a declarat Tudorel Toader, citat de Agerores, la finalul dezbaterii moţiunii simple pe Justiţie.
Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut marţi moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care cer demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză, în 20 de puncte, că prin comportamentul său a „abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase – Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.
Tudorel Toader s-a apărat cu un discurs lung.