La Pasajul Basarab din Capitală se munceşte “pe rupte“. În urmă cu două zile, un muncitor “epuizat” de atâta efort şi-a luat o mică pauză şi a tras un pui de somn exact la locul de muncă.
Fără să-i pese de bucureştenii care aşteaptă să se termine odată lucrarea, bărbatul s-a aşezat comod în tractoraş şi a început să sforăie.
Colac peste pupăză, Primăria a anunţat că circulaţia pe Calea Giuleşti va fi închisă de azi până pe 14 septembrie ora 0.00, între str. Boişoara şi Calea Plevnei, pe sensul către centru pentru continuarea lucrărilor. Traficul se va desfăşura pe ruta ocolitoare Boişoara - Pascal Cristian - Orhideelor.