Au fost analizate 130 de produse din peşte şi peşte proaspăt, vândute în marile lanţuri comericale,  iar concluziile sunt alarmante, potrivit stiri.tvr.ro. Conservele de ton, de exemplu, conţin metale ca mercurul sau arsenicul. Consumate în cantitate mare, ambele sunt extrem de toxice pentru organism.

După ce a examinat 15 conserve diferite, asociaţia 60 de milioane de consumatori a ajuns la concluzia că toate, fără nici o excepţie, erau contaminate mai mult sau mai puţin cu aceste elemente chimice. Cantitatea cea mai mare de substanţe chimice a fost depistată în conservele de ton bucăţi Odyssée.

EXCLUSIV / Peștii din magazine și piețe vor avea etichete speciale!

Studiul a mai luat în considerare şi alte criterii ca fragmente de oase sau organe. Paradoxal, specialiştii au descoperit aceste elemente în cel mai scump produs care există pe piaţa franceză – tonul Saupiquet.

Şi mai alarmant este faptul că în multe conserve cantitatea de peşte variază între 22 şi 49 de procente. Vestea bună este că producatorii şi-au îmbunătăţit totuşi conditiile de conservare a somonului, dar numai după ce asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au făcut presiuni.

„Vreau ca după soțul tău, să fiu eu!” » Bărbatul care a lăsat-o fără replică pe Anamaria Prodan: „S-a blocat puțin, a zâmbit și a zis «OK”
PARTENERI - GSP.RO
„Vreau ca după soțul tău, să fiu eu!” » Bărbatul care a lăsat-o fără replică pe Anamaria Prodan: „S-a blocat puțin, a zâmbit și a zis «OK”
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
PARTENERI - PLAYTECH
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii