La discuţiile de la Cotroceni dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, pe tema reducerii CAS cu 5%, a fost prezentă şi ministrul Economiei, Ioana Petrescu.
Preşedintele, despre care se ştie că nu este de acord cu reducerea CAS, măsură despre care spune că nu poate fi susţinută financiar, a cerut, la un moment dat, premierului şi să le prezinte MTO.
Atât Victor Ponta, cât şi colega sa de cabinet s-au arătat surprinşi de afirmaţia lui Traian Băsescu „Mai este şi MTO-ul….”. Ba chiar premierul l-a rugat pe şeful statului să repete ce a spus. Intuid că interlocutorii săi au căzut în capcană, Băsescu a revenit, fără a explica termenul, adâncind şi mai mult misterul: „MTO-ul. Mai avem şi MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde”.
Dar, CE ESTE MTO?
MTO (Medium Term Objective – Obiectivul bugetar pe termen mediu, n.r.) reprezintă efortul bugetar pentru eliminarea riscului de depăşire a deficitului bugetar de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de aderare, şi care asigură, pe termen lung, stabilitatea finanţelor publice. MTO-ul României e să ajungă la un deficit structural (venituri versus cheltuielile anuale fixe ale statului: salariile bugetarilor, pensii, alocaţii etc.) de 1% din PIB la sfârşitul anului viitor.
În cazul României, riscul de depăşire a pragului de 3% este unul mare, având cheltuieli structurale foarte mari care îi lasă puţin spaţiu fiscal pentru alte tipuri de cheltuieli, cum ar fi investiţiile statului. De aceea, Comisia Europeană şi organismele financiare internaţionale au recomandat României deficituri bugetare mult mai mici decât limita din Tratat.
Preşedintele Traian Băsescu a adus în discuţia despre scăderea CAS cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Ioana Petrescu termenul de MTO , despre care a spus că ar costa bugetul 5-6 miliarde de lei.
În timp ce reprezentanţii guvernului au susţinut că reducerea CAS cu cinci puncte procentuale ar genera locuri de muncă albe, care ar aduce venituri la buget, preşedintele a susţinut că reducerea CAS ar lărgi deficitul structural şi România ar devia de la obiectivul bugetar pe termen mediu, convenit cu partenerii internaţionali.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!