Ce i-a spus Papa Francisc unui bărbat gay, abuzat de un preot din Chile

Comentează

Victima abuzurilor sexuale ale unui preot din Chile a spus că, într-o conversație cu Papa Francisc, suveranul pontif l-a încurajat. Papa i-a declarat că Dumnezeu l-a făcut homosexual și că, până la urmă, sexualitatea unei persoane nu contează.

Juan Carlos Cruz a petrecut trei zile la Vatican, în compania Papei Francisc, în luna aprilie. El a povestit că a discutat cu Papa despre abuzurile sexuale la care l-a suspus un preot din Chile, dar și despre orientarea sa sexuală. El a povestit ulterior că Papa a arătat multă compasiune și înțelegere și i-a declarat că nu contează orientarea sexuală, Dumezeu făcându-l homosexual.

”Mi-a spus: «Știi, Juan Carlos, asta nu contează (orientarea sexuală). Dumnezeu te-a făcut gay. Dumnezeu te iubește așa cum ești. Ar trebui să te iubești și tu însuți și să nu îți faci griji în legătură cu ce spune lumea»”, potrivit CNN.

Totuși, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a declarat că ”Vaticanul nu comentează asupra conversațiilor private ale Papei”.

Preotul Fenando Karadima, care l-a abuzat pe Cruz, a fost găsit vinovat de Vatican în 2011, iar vinerea trecută toți episcopii din Chile au demisionat, în urma unui summit de urgență de trei zile la Vatican, în care s-au discutat despre scandalurile sexuale în care sunt implicați preoții din Chile.

CITEȘTE ȘI: Detalii şocante din Dosarul Mineriadei: manifestanţii au fost bătuţi în sediul TVR de angajaţi ai televiziunii

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
MONDEN
Cleopatra Stratan si Edward Sanda
09:06
Anunțul făcut de Edward Sanda și Cleopatra Stratan după ce și-au luat casă: „Ajunsesem să credem că nu se mai poate”
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
08:35
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor susținută de PSD, PNL și UDMR, în Parlament
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Ultimele știri
09:29
Șeful ENGIE avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru români va dubla factura
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
09:13
Ce înseamnă pentru șoferi cercurile galbene care au apărut pe șosele din Germania și Austria. Marcajele nu sunt indicatoare rutiere oficiale
09:11
Cine transmite Universitatea Craiova - Getafe la TV în România. La ce oră începe meciul din grupele Conference League
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
Exclusiv
07:00
Cum a pus mâna pe Clădirea Malmaison Sam Dorian Schwartz, un afacerist care se recomandă medic ginecolog și care oferă servicii de medicină a muncii Camerei Deputaților și altor instituții de stat
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026.
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice