Renovarea pasajului Unirii ne-a costat şase milioane de lei. Bani aruncaţi pe fereastră, dacă ne uităm la felul în care arată după doar două luni de la darea în folosinţă. Pe sensul de mers dinspre centru spre Tineretului, pereţii laterali ai pasajului sunt jupuiţi, iar stâlpii care despart cele două sensuri de circulaţie par a fi vechi de zeci de ani.

Autorităţile spun că şoferii sunt de vină

Cine e de vină? Dacă ar fi să ne luăm după spusele Alinei Roman, directorul Administraţiei Străzilor, şoferii. “După inaugurare, în pasaj au avut loc numeroase accidente. Şoferii neatenţi sunt de vină! Dar lucrarea e în garanţie, iar constructorul va înlocui plăcile”, ne-a declarat Alina Roman.

4228-203805-9editie1.jpg 4228-203806-9editie2.jpg

De la 1 decembrie, vom circula prin pasajul Băneasa

De la 1 decembrie, vom putea circula prin pasajul Băneasa, susţin reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Pasajul are o lungime de 560 de metri şi două benzi de circulaţie pe sens. Proiectul, care a fost făcut pentru fluidizarea traficului pe DN 1, este finanţat din bani de la buget şi a costat aproape 13 milioane de euro. Lucrările la pasajul Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, au început în 2007.

(Foto: Cati Priţulescu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.