Paula Atudorei, femeia care le-a dat nastere fetitelor, a fost gasita. A aparut atunci la televiziune, a declarat spasita ca ii pare rau ca si-a abandonat copiii si ca-i vrea inapoi. Dupa aceea nimeni nu a mai intrebat nimic si se parea ca totul se rezolvase. Insa cazul gemenelor este departe de a fi rezolvat. Politistii de la Sectia 9 din Capitala s-au ocupat de acest caz imediat dupa gasirea gemenelor abandonate. La scurt timp, mamei micutelor, Paula Domenica Atudorei, i-a fost intocmit dosar penal. Acuzatia ce i se aducea atunci era punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji. Anul trecut, la sfarsitul lunii noiembrie, ancheta era finalizata, iar dosarul a fost trimis la Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 2. Propunerea politistilor: trimiterea in judecata a Paulei Atudorei.
Femeia a fost din nou audiata, de data aceasta de procurori, care au decis sa o acuze de abandon de familie, o infractiune cu o pedeapsa ceva mai blanda: de la 3 luni la 2 ani de inchisoare sau cu amenda. La 28 februarie, procurorii au pus punct cercetarilor, au intocmit rechizitoriul si au hotarat trimiterea in judecata a Paulei Atudorei. Procesul va incepe la sfarsitul acestei luni, la Judecatoria sectorului 2.
Si la Primaria sectorului 2 lucrurile au luat o intorsatura nu prea fericita pentru Paula Atudorei. Initial mai toata lumea inclina sa-i inapoieze femeii copiii, considerandu-se ca abandonarea lor a fost un gest pe care aceasta l-a facut intr-un moment de disperare. Exista insa acum voci care sustin ca tanara a declarat ca isi vrea fetitele inapoi pentru a scapa de inchisoare. La articolul din lege pentru care Paula a fost cercetata initial se precizeaza ca „este aparata de pedeapsa persoana care, dupa savarsirea faptei, isi reia de buna voie indatoririle”.
De cand fetitele se afla in grija unui asistent maternal, Paula Atudorei si-a vazut gemenele doar de doua ori si atunci adusa mai mult cu forta de cei de la Autoritatea Tutelara. Din povestirile lui Tiberiu Tudoran, cel care le-a gasit pe micute si care de atunci s-a interesat in permanenta de soarta lor, am aflat ca ultima data cand femeia a vizitat fetitele a fost la inceputul lunii ianuarie, cand doar si-a privit un pic gemenele si apoi a plecat in alta camera pentru a-si aprinde o tigara. Si asta in timp ce toate celelalte persoane care le-au vazut pe micute s-au indragostit pe loc de ele. „Pe 26 martie gemenele vor implini sapte luni si sunt acum doua dolofanele, vioaie si dragalase. Le-am vizitat la asistentul maternal si am ramas impresionat cat de mult au crescut. As vrea totusi sa se decida mai repede soarta lor, pentru ca eu cred ca micutele merita o familie adevarata”, ne-a povestit salvatorul gemenelor.