Actualul prim-ministru, Victor Ponta, este convins că după alegerile parlamentare va fi în continuare premierul României.
"Dacă USL va obţine 50 la sută plus unu, evident că voi fi premier. Preşedintele Băsescu a mai spus că nu mă va numi niciodată premier, mă bazez pe precedente. Dl preşedinte Băsescu a spus de foarte multe ori că nu mă va propune premier şi m-a propus. Sunt absolut convins că, dacă USL-ul va obţine 50 la sută, vom avea primul-ministru, e normal lucrul ăsta şi e democratic şi nimeni nu se gândeşte la o altă variantă. Dacă nu vom avea 50 la sută, ori vom forma noi o majoritate cu alte partide, nu cu PDL, ori vor forma celelalte formaţiuni reprezentate în Parlament", a declarat preşedintele PSD, la Palatul Parlamentului, la finalul unei reuniuni cu grupurile USL, potrivit Agerpres.