Ce s-a întâmplat azi, 8 mai. Este Ziua Mondială a Crucii Roșii

Comentează

Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 8 mai, de-a lungul anilor, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. La nivel internațional astăzi se sărbătorește Ziua Mondială a Crucii Roșii, iar în țara noastră, până în 1989, se sărbătorea Ziua Partidului Comunist Român.

Evenimente care s-au întâmplat azi, 8 mai

Pe 8 mai, în perioada comunistă se sărbătorea Ziua Partidului Comunist Român, fiind aleasă această dată deoarece în 1921 a avut loc la București Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.

S-a întâmplat azi, 8 mai. Steagul secera și ciocanul

În 1972 a fost deschis oficial Muzeul Național de Istorie a României, cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. La parterul său se află o copie la scară naturală a Columnei lui Traian din Roma.

S-a întâmplat azi, 8 mai. Muzeul de Istorie
  1. 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l'a denumit Río de Espíritu Santo.
  2. 1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.
  3. 1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris.
  4. 1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.
  5. 1877: În săpăturile de la Templul lui Hera conduse de germanul Ernst Curtius, s-a descoperit statuia lui "Hermes ținându-l pe micul Dionysos". Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.
  6. 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.
  7. 1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.
  8. 1921: A început, la București, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.
  9. 1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles, Let It Be.
  10. 1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României.

Ce personalități s-au născut pe 8 mai

Victor Pițurcă s-a născut pe 8 mai 1956 în localitatea Orodel din județul Dolj. A fost un fost fotbalist român care a făcut parte din lotul echipei Steaua care a câștigat în 1986 Cupa Camionilor Europeni. Ca fotbalist, și-a petrecut mare parte din carieră la echipa Steaua București. A mai fost de trei ori selecționer al naționalei României, reușind să califice echipa la Campionatul European de Fotbal din 2000 și la cel din 2008.

Victor Pițurcă, în locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj? ”Eu așa am auzit!”. „Bomba” verii stă să explodeze în Gruia
  1. 1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)
  2. 1828: Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii", laureat al Premiului Nobel (d. 1910)
  3. 1884: Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite (d. 1972)
  4. 1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)
  5. 1903: Fernandel, actor francez (d. 1971)
  6. 1906: Roberto Rossellini, regizor italian (d. 1977)
  7. 1956: Ioan Ghișe, politician român
  8. 1956: Victor Pițurcă, fotbalist și antrenor român
  9. 1975: Enrique Iglesias, interpret spaniol de muzică ușoară
  10. 1986: Adrian Ropotan, fotbalist român
  11. 2003: Moulay Hassan, Prinț Moștenitor al Marocului

Celebritățile care au murit pe 8 mai

Antoine Laurent de Lavoisier a fost un chimist, filozof și economist francez care s-a năsut pe 26 august 1743 și a murit pe 8 mai 1794 când a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi.

S-a întâmplat azi, 8 mai. Antoine lavoisier

În calitate de chimist, Lavoisier a rămas în istorie pentru că a clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen.

Eugène Henri Paul Gauguin, născut la 7 iunie 1848 și decedat pe 8 mai 1903, în Franța, a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

S-a întâmplat azi, 8 mai. Paul Gaugain

1794: Antoine Lavoisier, chimist francez (n. 1743)

1842: Jules Dumont d'Urville, explorator francez (n. 1790)

1873: John Stuart Mill, filosof englez (n. 1806)

1880: Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821)

1903: Paul Gauguin, pictor francez (n. 1848)

1977: Ion Cârja, prozator român (n. 1922)

1985: Theodore Sturgeon, scriitor american (n. 1918)

1999: Dirk Bogarde, actor britanic (n. 1921)

Sărbători celebrate pe 8 mai

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este o sărbătoare anuală a principiilor Mișcării Crucii Roșii Internaționale și a Semilunii Roșii. Ziua Mondială a Semilunii Cruce Roșii este sărbătorită în 8 mai în fiecare an. Această dată este aniversarea nașterii lui Henry Dunant, fondatorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (ICRC) și deținător al primului Premiu Nobel pentru Pace.

Prima zi a Crucii Roșii a fost sărbătorită la 8 mai 1948, iar titlul oficial al zilei s-a schimbat în timp și a devenit "Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii" în 1984

Arhiva foto
  1. Ziua Tatălui în România (anul 2011, 2016)
  2. Ziua Mondială a Crucii Roșii
  3. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Cuviosul Arsenie cel Mare, în calendarul Bisericii Ortodoxe
  4. Ziua Partidului Comunist Român

Citește și: O britanică și-a găsit mătușa de mult pierdută când i-a oferit unei bătrâne un cadou pentru împlinirea a 100 de ani

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
15:50
Stegarul Dac a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
MONDEN
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
Cristian Manea Sursa foto: Facebook/ Cristian Manea
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
16:22
Gheața marină din Antarctica atinge al treilea cel mai scăzut nivel din istorie. Oamenii de știință trag un semnal de alarmă
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale