Liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a declarat luni invitat într-o emisiune la Gândul, că salariul mediu net al angajaților de la Metrorex este de 5.000 de lei lunar. „Cei cu studii superioare câștigă mai mult”, a adăugat el.
„Dacă mergem pe net, vă pot da o medie, unde duce cumva peste 5.000 de lei. Cei care au studii superioare, undeva spre 6.000 de lei”, a declarat Ion Rădoi, care a precizat că un conductor poate ajunge și la 6.500 de lei pe lună.
„Avem peste 800 de oameni care lucrează noapte de noapte. Dacă (n.red. - un conductor) are ore pe care le lucrează la sfârșit de săptămână, de sărbători, plus orele de noapte, poate să se ducă la peste 6.000, la 6.500 de lei”, a punctat Rădoi.
Ion Rădoi a fost trimis în judecată de DNA în aprilie pentru „folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj”, în dosarul care viza exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou.
În august, Rădoi a fost suspendat de Biroul Executiv al Sindicatului Liber Metrou din Metrorex din funcția de președinte al sindicatului de la metrou pentru „fapte incompatibile cu funcția” deținută.
Cinevava 01.11.2022, 15:01
Pe ăștia nu-i mai verifica nimeni ca cer 5000€ ca sa te angajeze??♀️ si intri numai dacă ai relatii.