Ce se întâmplă după revocarea șefei DNA. Care este procedura de numire a noului procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție

Comentează

Ce se întâmplă după revocarea șefei DNA. Procedura de numire a noului procuror-șef al DNA prevede că Ministrul Justiției face propunerea, CSM avizează, președintele numește în funcție, potrivit legii 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Art. 54. din Legea 303 prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Președintele României poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere, aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

Direcția Națională Anticorupție este condusă de către un Procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), doi procurori șefi adjuncți (asimilați adjunctului procurorului general) și 4 procurori șefi de secție.

Aceștia sunt propuși de către Ministrul Justiției, fiind apuntați (puși in funcție) de către Președintele României și sunt avizați de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea de a fi reapuntați (puși in funcție din nou) o singură dată.

După expirarea mandatului, în cazul în care nu există alte propuneri, delegarea procurorilor în aceleași funcții pe care le-au îndeplinit este o practică obișnuită.[14]

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel înalt și mediu, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

Klaus Iohannis a anunțat pe 16 aprilie, că decizia sa este să nu o revoce din funcție pe Laura Codruța Kovesi, într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. În urmă cu mai bine de două luni, ministrul Justiției inițiase procedura de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

”Nu voi da curs propunerii ministrului Justiției, a spus atunci președintele, la Palatul Cotroceni.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituţională, pe motiv că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României.

Decizia CCR a stabilit că preşedintele României trebuie să semneze decretul de revocare a şefei DNA. Judecătorii CCR au decis că a existat un conflict juridic constituţional între Ministerul Justiţiei şi Preşedinţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 9 iulie, revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvând al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

„Preşedintele României a semnat, astăzi, decretul de revocare din funcţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de porcuror şf al DNA. Preşedintele subliniază că lupta împtoriva corupţiei nu trebuie în niciun caz abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal de grup iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi. ”Indiferent de numele procurorului şef, această instituţie are obligaţia de a-şi continua activitatea”, a mai spus şeful statului”, a anunţat, luni, Mădălina Dobrovolschi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?