Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a uimit, din nou, cu o ținută în culori vibrante la nunta nepotului său, prinţul Harry, cu actriţa Meghan Markle.
Suverana a ajuns la Capela St. George din Windsor însoțită de prinţul Philip, cu numai câteva minute înainte ca mireasa să fie condusă la altar. Pentru nunta nepotului ei preferat, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ales o rochie în nuanţe de verde, violet şi gri şi o haină lungă verde, create de Stewart Parvin, designerul ei preferat. Pălăria, în aceleași nuanțe ca restul ținutei, cu o floare mare purpurie, este semnată de Angela Kelly, designerul oficial al reginei. Ţinuta a fost accesorizată cu o broşă mare cu diamante (veche de 92 de ani), bijuterii din cristale și perle, mănuşi albe, pantofi marca Anello & Davide şi o geantă Launer, scrie Express.co.uk.
Înainte de marele eveniment, au existat multe speculații privind culoarea pentru care Regina Marii Britanii o va alege la nunta prințului Harry cu Meghan Markle. În trecut, la nunta Prințului William cu Kate, Elisabeta a purtat o rochie galbenă, iar la cea a Prințului Charles cu Prințesa Diana a optat pentru o ținută de culoare albastră.