În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, Peskov a avertizat că Rusia va răspunde „în mod adecvat” în cazul în care Ucraina va încălca armistițiul.

„Toate instrucțiunile necesare au fost transmise. Nu există noutăți în această privință”, a declarat Dmitri Peskov.

Anterior, ministerul rus al Apărării și autoritățile locale din regiunile de graniță au raportat atacuri masive din partea armatei ucrainene.

Potrivit informațiilor, cel puțin 70 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra teritoriului rus în cursul zilei de marți (13 înainte de ora 18:40, ora Moscovei, și 57 după această oră).

Perioada de încetare a focului este stabilită între 8 mai, ora 0:00 (ora Moscovei), și 11 mai, ora 0:00.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins această perioadă scurtă de armistițiu, afirmând că este necesară o pauză de cel puțin o lună pentru a evalua sincer dorința de pace a ambelor părți.

La finalul lunii aprilie, Kremlinul anunța că trupele ruse vor opri toate ostilitățile de la miezul nopții din 8 mai până pe 11 mai, pentru a marca 80 de ani de la victoria sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial, cunoscut în Rusia drept „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.