Îndemnaţi de criză sau nu, germanii vor să vândă cea mai scumpă casă din lume care se găseşte la ei în ţară. Deşi casa are numai 30 de metri pătraţi şi este situată pe insula Sylt, o populară staţiune balneară din această ţară, agentul imobiliar cere 4,8 milioane de euro, ceea ce înseamnă 160.000 de euro pe metru pătrat.
Căsuţa din cărămidă roşie, cu acoperiş acoperit cu iarbă, se numeşte „Waterkueken" (Răţuşca) şi este situată pe un teren de 2.400 de metri pătraţi, care cuprinde dune şi o parte din mal la Marea Nordului, în apropiere de mult localitatea Kampen, atât de îndrăgită de milionari.
Căsuţa nu poate fi extinsă sau reconfigurată din cauza formalităţilor juridice. Dacă acest lucru ar fi fost posibil preţul căsuţei ar fi fost ridicat la 6,3 milioane de euro, cu 1,5 milioane mai mult decât în prezent, sumă pe care vânzătorul promitea să o doneze în scopuri caritabile.