Șefii Poliției din Galați a decis, luni, ca, până la finalizarea anchetei disciplinare, cei doi polițiști, o femeie și un bărbat, să își continue activitatea, dar vor merge în misiuni pe jos, fără a avea dreptul să utilizeze mașina de serviciu, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliție.

Cei doi polițiști au grad de agent, unul dintre ei este absolvent al școlii de agenți, promoția 2016, celălalt fiind angajat din sursă externă în anul 2017.

Fata de 14 ani a fost găsită pe o stradă din Galați plină de sânge și confuză. Scenele șocante au fost filmate de câțiva trecători, care au insistat ca agenții de poliție ajunși la fața locului să-i acorde ajutor, dar aceștia asistă impasibili la scenă din mașina Poliției, refuzând să coboare.

Victima pare îngrozită și refuza să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce polițiștii asistă pasiv la întreaga scenă. În cele din urmă fata a fost transportată la Spitalul de Copii din Galați, iar persoana care a realizat filmarea a anunțat pe Facebook că a vizitat-o și a confirmat faptul că victima a fost violată.

Ulterior, IPJ Galați a anunțat că cei doi polițiști filmați în timp ce refuză să intervină pentru a ajuta fata sunt cercetați disciplinar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații