Cei curioși să guste mâncarea făcută de restaurantul Le Nouveau Duluth din Montreal, care până de curând avea cea mai bună evaluare dintre cele 3.678 de restaurante din oraș, listate pe aplicația Tripadvisor, au avut surpriza să afle că localul nu există de fapt, potrivit The Guardian.
„Nu pot să cred că acest loc există cu adevărat”, arată una dintre evaluări.
Din păcate pentru pentru ipoteticii patroni, o investigație a CBC News a dezvăluit că restaurantul – și cele 85 de recenzii ale sale de cinci stele – sunt complet fictive, arătând astfel cât de urșor pot fi manipulate site-urile care se bazează pe feedback-ul utilizatorilor.
Fotografiile de pe pagina Tripadvisor a localului, ștearsă de atunci, arată un interior sumbru cu un bar mic, o canapea și scaune de bar.
Dar chiar și pentru cei mai naivi ospeți, lista aproape nesfârșită de caracteristici a restaurantului Le Nouveau Duluth părea foarte accesibilă, fiind amplasată în apropierea unui plaje, și oferind valeți, mese private și bufet, muzică live, un loc de joacă și posibilitatea de drive-through.
Patronii celorlalte locații situate la intersecția străzii Duluth Avenue și St-Denis Street, unde se credea că există restaurantul, au fost la fel de confuzi.
Yoo Jeung, care are o florărie numită Le Spot Saint-Denis, a spus pentru The Guardian că nu știe unde ar putea fi restaurantul, chiar dacă se presupune că ocupa aceeași clădire ca afacerea sa.
O poză cu comediantul Charles Deschamps a fost afișată pe pagina Tripadvisor și a fost afișat și un număr de telefon sl acestuia. Deschamps nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
În ultimii ani, atât etica companiilor de turism, cât și autenticitatea recenziilor au fost supuse unui control sporit.
Compania a precizat că moderatorii au lăsat pagina restaurantului activă pe site mai mult decât trebuia, însă recenziile și fotografiile sunt acum inactive.