„Cinematograful Patria s-a închis, iar Ministerul Culturii încă nu s-a pronunţat cu privire la această problemă. Nu ştim ce se va întâmpla cu personalul. Oamenii au o grămadă de probleme şi nimănui nu-i pasă, iar ministerul doarme”, a declarat pentru preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi. „Ei (Ministerul Culturii, n.r.) răspund de noi. Vrea, nu vrea, ministerul are treabă aici şi trebuie să se ocupe”, a spus Bikfalvi, adăugând că şi clădirea în care se află cinematograful Scala este încadrată în clasa II de risc seismic (în care se încadrează construcţiile care, sub efectul cutremurului, pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă, n.r.). „Cu acesta ce facem? Dacă e inclus în clasa a II-a de risc înseamnă că mor mai puţini oameni, dacă o să cadă şi îl lăsam aşa?”, a mai spus Bikfalvi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea nr. 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. Legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile „care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro