Oamenii care își doreau să traverseze cel mai mare pod de sticlă din lume au de așteptat. Autoritățile au anunțat că au închis accesul vizitatorilor, din cauza cererii uriașe, relatează CNN.

pod de sticla China – Hepta1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Oficialii au explicat ca podul a avut un număr limitat de vizitatori, aproximativ 8.000 de oameni zilnic, însă cerere a fost de zece ori mai mare. Întrebați dacă sticla a crăpat sau s-a spart, oficialii au spus că “nu a fost nicio problemă” și că nu a fost niciun accident. Autoritățile nu au anunțat, însă, când va fi redeschisă atracția.

Podul care a doborât recordurile

Cel mai mare pod, din 99 de panouri

Podul proiectat de arhitectul israelian Haim Dotan are o lungime de 430 de metri și este suspendat la 300 de metri înălțime. Cu o lățime de șase metri, construcția a fost pavată cu 99 de panouri de sticlă transparentă. Podul de sticlă este situat între două piscuri cunoscute drept Munții Avatar, deoarece filmul regizat de James Cameron a fost filmat aici. Podul, care a fost finalizat la sfârșitul anului trecut, a depășit recordurile mondiale pentru arhitectură și construcție.

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro

Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro

Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!