In timp ce bugetarii cersesc zile intregi, la Guvern, cate 40 de lei in plus la salariul minim de 500 de lei, iar pensionarii mor de foame cu mai putin de atat, exista functionari ai statului care, anul trecut, au castigat pe luna cate 44.000 de lei, adica circa 13.000 de euro.


Castigurile fabuloase ale anumitor functionari de la varful administratiei publice au fost dezvaluite de saptamanalul financiar Capital, care a intocmit un top al celor mai bine platiti demnitari romani, chiar pe baza declaratiilor de avere ale acestora. Astfel, cel mai bine platiti 20 de birocrati romani au castigat, in 2007, aproximativ 1,5 milioane de euro la un loc. Cum au reusit acestia sa-si ofere un asemenea castig, cand Guvernul le refuza cu obstinenta sindicalistilor cresterea salariului minim pe economie la 600 de lei, motivand ca ar da peste cap economia? Simplu. Pe langa salariul pe care-l primesc de la institutia la care lucreaza, inaltii functionari adauga tot felul de sporuri sau indemnizatii, cele mai multe provenind din participarea la diverse sedinte, consilii si comisii.


1. Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, a castigat anul trecut, potrivit Capital, 529.107 lei – aproximativ 159.000 de euro, adica 13.000 de euro pe luna. Veniturile provin din participarile la un comitet al Eximbank si la Comisia de Privatizare la Electrica Muntenia Sud.



2. Doina Dascalu, secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, a obtinut, anul trecut, nu mai putin de 125.422 de euro, potrivit Capital, adica peste 10.000 de euro pe luna. Doar 11% din acesti bani provin din salariul de demnitar, restul fiind indemnizatii.



3. Eugen Teodorovici, secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, a castigat, in 2007, 109.519 de euro, adica circa 9.000 de euro pe luna. Veniturile provin din salariu si din indemnizatii de participare la diverse comisii si consilii de administratie.


Campioana veniturilor de la stat


Cum topul a fost intocmit pe baza declaratiilor de avere, in acesta n-a fost inclusa si cea care ar putea fi, potrivit Capital, chiar campioana veniturilor de la stat, respectiv Angela Toncescu, presedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Aceasta nu si-a mai completat declaratia de avere din 2006, insa jurna-listii de la saptamanalul financiar cred, pe baza unor informatii de la Fisc, ca Toncescu a castigat, anul trecut, 345.000 de euro. Adica de aproape 20 de ori mai mult decat presedintele Traian Basescu.


Salariul minim va fi de 540 de lei

Dupa zile de proteste sindicale, premierul Tariceanu a promis majorarea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei, de la 1 octombrie. Sindicalistii, care ar fi vrut insa 600 de lei, nu s-au decis inca daca vor orpi protestele.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.