Cel puțin 17 elevi au murit după ce internatul școlii Hillside Endarasha Academy, din Belle Vue, centrul Kenyei, a luat foc joi, 5 septembrie, a precizat poliția locală, citată de The Guardian.
Peste 150 de elevi se aflau în căminul care a luat foc, a declarat șeful poliției locale. Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat agenției AFP că trupurile recuperate sunt „arse și nu pot fi recunoscute”. „Este probabil ca mai multe cadavre să fie găsite, odată ce vor termina operațiunile de salvare”, a adăugat ea.
Președintele William Ruto a numit incendiul „îngrozitor” și „devastator” și a ordonat deschiderea unei anchete: „Ne rugăm pentru recuperarea rapidă a supraviețuitorilor”, a spus el, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Hillside Endarasha Academy este un internat primar privat. În Kenya, școlile primare se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Școala are peste 800 de elevi.
Incendiile izbucnite în școli nu sunt un fenomen neobișnuit în Kenya.
Ministerul Educației spune că unele dintre motivele din spatele incendiilor au legătură cu abuzul de droguri, relațiile proaste profesor-elevi, supraaglomerarea și serviciile de consiliere deficitare.
Foto: Profimedia