Accidentul feroviar s-a produs luni dimineață, 7 iunie, în sudul Pakistanului. Trenul Millat Express a deraiat și a intrat în coliziune cu garnitura Sir Syed Express, a spus Usman Abdullah, un comisar adjunct la Ghotki, potrivit AP. În urma accidentului au murit cel puțin 30 de oameni, iar alți pasageri răniți au fost transportați în stare critică la spital.
În cele două trenuri se aflau aproximativ 1.100 de pasageri. Unii călători mergeau la o nuntă.
Circa 20 de pasageri au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor pentru a fi scoși din vagoanele răsturnate ale trenului Millat Express, a declarat Umar Tufail, șeful poliției din districtul Ghotki din provincia Sindh, unde s-a produs accidentul.
Filmările TV arătau ambulanțe care transportau pasageri răniți la spitale.
Oficialii de la căile ferate din Pakistan au declarat că au ordonat o anchetă, iar operațiunile de salvare sunt încă în desfășurare.
Malik Aslam, un localnic, a declarat pentru Geo News TV din Pakistan că aproximativ 100 de persoane au fost rănite și a numărat cel puțin 30 de corpuri de pasageri în timpul intervențiilor de salvare și recuperare.