Cele mai bune 10 avioane de luptă din lume / VIDEO

Comentează

În războiul modern problema numărul unu o reprezintă supremația aeriană. Demonstrația a făcut-o Hiteler, în timpul celui de-al doilea război mondial. Lecția a fost bine învățată, iar în ziua de astăzi marile armate ale lumii se întrec în achiziționarea celor mai bune avioane de luptă. În general, în acest moment specialiștii pe probleme militare dau topuri oarecum asemănătoare în acest domeniu. Redăm mai jos ierarhia celor mai bune 10 aparate de luptă conform ”Military – Today”.Locul 1F-22 Raptor este un avion de vânătoare cu un singur loc, face parte din generația a cincea de avioane militare care dispun de supermanevrabilitate și tehnologie stealth. A fost proiectat în primul rând ca un avion de vânătoare cu superioriate aeriană, dar are și alte capabilități adiționale, cum ar fi atacuri la sol, tehnici de luptă folosind arme eletronice și rolul de interceptare a semnalelor inamice.

Arhiva foto

Locul 2F-35 Lightning II (evoluat din modelul X-35 Joint Strike Fighter) este un avion militar de asalt monoloc, din generația a cincea de avioan, cu un singur motor, multirol – atac la sol, recunoaștere aeriană și misiuni de apărare a spațiului aerian, bombardare strategică și lupte aeriene. F-35 are trei modele principale: F-35A cu decolare și aterizare convențională, F-35B cu decolare pe distanță scurtă și aterizare pe verticală și F-35C variantă având baza pe portavioane.

Avioanele F-35 sunt destinate să ofere cea mai mare parte a puterii aeriane tactice a Aviației SUA și Marinei în următoarele decenii. Livrările de F-35 pentru armata SUA sunt programate să se deruleze până în 2037.

Arhiva foto

Locul 3F-18 Hornet este un avion de vânătoare și avion de atac la sol, proiectat pentru a acționa de la bordul unui portavion. A fost conceput în anii 1970 pentru a servi în U.S. Navy (Marina Militară S.U.A.) și U.S. Marines (Pușcașii marini S.U.A.), înlocuind aparate ca F-4 Phantom, A-4 Skyhawk sau A-7 Corsair și acționând alături de F-14 Tomcat. La rândul lui, F-18 Hornet va fi înlocuit de către Lockheed F-35.

Arhiva foto

Locul 4Eurofighter Typhoon este un avion multi-rol de vânătoare cu motor dublu. Acesta este proiectat și construit de un consorțiu de trei companii partenere distincte. Proiectul a pornit în 1979 și este gestionat de către   Agenția de Gestionare a Eurofighter și Tornado NATO.

Aeronava a intrat în serviciu cu Forțele Aeriene Regale - Marea Britanice,  Luftwaffe german, Forțele Aeriene Italiene și Spaniole. Austria a achiziționat 15 avioane Typhoon, iar Arabia Saudită a semnat un contract de 4,42 miliarde de lire sterline  pentru 72 de avioane.

Arhiva foto

Locul 5Dassault Rafale (”rafală de vânt”) este un avion de luptă, vânătoare/bombardament, francez cu aripă delta. Este echipat cu o gamă largă de arme. Rafale este destinat să efectueze supremație aeriană, interdicție, recunoaștere aeriană, sprijin la sol, atac în profunzime, atac anti-navă și descurajare nucleară.

Arhiva foto

Locul 6Suhoi Su-35 este un avion de luptă multirol proiectat de constructorul rus Suhoi, și introdus în 2007. Avionul este o versiune a tipului Su-30 cu fuzelaj, motoare și avionică modernizate.

Construit pentru Forțele Aeriene Ruse, avionul de vânătoare multirol Su-35 este destinat să concureze, ca viteză și manevrabilitate, cu avionul american de generația 5-a, F22-Raptor.

În următorii ani, Sukhoi intenționează să construiască 48 de aeronave Su-35 pentru Forțele Aeriene Ruse. Deși este un avion extrem de avansat tehnologic, până acum nu s-a bucurat de prea multe comenzi. Se vinde la prețul de 40 de milioane de dolari bucata.

Arhiva foto

Locul 7F-15 Eagle este un avion bimotor cu postcombustie, capabil de zbor de noapte, pe toate condițiile meteo, proiectat să penetreze spațiul aerian inamic, să obțină și să mențină superioritatea aeriană. A fost proiectat pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite, și a zburat pentru prima dată în iulie 1972. Este una dintre cele mai reprezentative aeronave ale erei moderne. Datorită performanțelor de neegalat, F-15 va rămâne în serviciu activ, urmând să fie retras cel mai devreme în 2020.

Arhiva foto

Locul 8MiG-31  este un interceptor supersonic conceput pentru a înlocui modelul MIG-25 Foxbat. Este un avion performant, fiind primul avion de vânătoare rusesc dotat cu radar cu baleiaj electronic (Zaslom) și rachete aer-aer cu rază lungă de acțiune. A fost proiectat pentru a apăra spațiul sovietic de bombardierele strategice americane cu penetrație la joasă altitudine și mai ales de rachete de croazieră lansate de acestea.

Arhiva foto

Locul 9F-16 Fighting Falcon, aflat și în dotarea forțelor armate române, este un avion de luptă multirol. A fost conceput inițial ca avion de vânătoare cu greutate redusă. Este cel mai bine vândut avion de luptă din lume.

Dispune de comenzi de zbor electronice flye-by-flye (primul avion de luptă de serie echipat cu acest sistem), raport tracțiune-greutate supraunitar, poate efectua viraje cu accelerație de 9G. În zbor manifestă stabilitate statică relaxată (negativă), de aceea nu poate fi pilotat fără sistemul computerizat fly-by-wire. Pe de altă parte, această instabilitate naturală îi conferă o manevrabilitate deosebită.

Arhiva foto

Locul 10 JAS 39 Gripen este un avion multirol cu greutate redusă, monomotor, fabricat de compania aeronautică SAAB din Suedia. A fost dezvoltat pentru a înlocui avioanele Saab35 Dreken și 37 Vigge în cadrul Forțelor Aeriene Suedeze. Gripen este dotat cu aripă delta, ampenaj tip rață (denumit și canard), un design care conferă stabilitate relaxată și un sistem electronic de control automat. Avionul a fost introdus în dotare în anul 1997, având inițial probleme cu avionica. Un prototip s-a prăbușit în timpul zborurilor de încercare. Saab a cooperat cu alte companii aeronautice pentru a lansa pe piață avionul, având un succes moderat în Europa Centrală, Africa și Asia de Sud-Est. Peste 264 de avioane JAS 39 Gripen au fost livrate sau comandate până în anul 2011.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!