Cele mai ciudate case din lume. De la un ou pe trotuar la casa hobiților sau o scoică

Comentează
Casa transparentă din Tokyo

Deși majoritatea arhitecților proiectează locuințe care se încadrează corect în centrele urbane din întreaga lume, există câțiva cărora le place să iasă în evidență.

Vă prezentăm câteva locuințe pe care unii le pot numi bizare sau ciudate, urâte sau frumoase, dar sunt cu siguranță ieșite din tipare.

Casa transparentă din Tokyo, Japonia

Casa este complet transparent, deci are multă lumină naturală, marele minus este, însă că cei aflați înăuntru nu au parte de intimitate. Construită de Sou Fujimoto Architects, această casă este inspirată de strămoșii noștri care trăiau în copaci.

Casa Keret, Polonia

Aceasta este cea mai îngustă casă din lume. Are 152 centimetri lățime în cel mai larg punct al său. A fost proiectată de Jakub Szczęsny, cel care și locuiește în ea și este îngrămădită între două blocuri de locuințe.

El spune că prin realizarea acestei locuințe a dorit să atragă un semnal privind necesitatea reutilizării la maxim a spațiilor urbane.

Casa Hobbit, Țara Galilor

În apropiere de Hobbiton, această casă a fost construită de un fotograf care, în mod evident, era un uriaș fan al cărții Stăpânul Inelelor.

Casa a fost construită folosind doar materiale naturale și a costat doar 5200 de dolari.

Casa Flintstones, Malibu, California

O altă casă inspirată din cultura pop, este aproape o replică a casei deținute de familia Flintstones din celebrul serial de desene animate.

Casa a fost scoasă la vânzare recent pentru 3,5 milioane de dolari.

Casa scoică, Mexico City

Inspirați de lucrările lui Antoni Gaudi și Frank Lloyd Wright, arhitecții de la Arquitectura Organica au creat această casă care arată ca o scoică uriașă pentru o familie de patru oameni din Mexico City.

Casa răsturnată, Trassenheide, Germania

Această casă a fost construită ca o atracție turistică de către arhitecții polonezi Klaudiusz Golos și Sebastian Mikiciuk, ca parte a „Proiectului Mondial Upside Down”.

Ideea acestei case este de a le permite celor care intră aici să vadă lumea dintr-o perspectivă diferită. Totul în această casă, inclusiv mobilierul, este cu susul în jos.

Casa toaletă, Suwon, Coreea de Sud

Primarul din Suwon Sim Jae-Duk a cerut construirea acestei clădiri pentru a marca fondarea Organizației Mondiale a Toaletei.

Pe acoperiș, casa are un balcon uriaș care arată ca un colac de toaletă și are pe margini steagurile țărilor care au aderat la această organizație.

Construirea casei a costat peste un milion de dolari.

Casa ou, Beijing, China

Arhitectul chinez Dai Haifei a fost nemulțumit de creșterea prețurilor imobilelor din Beijing, iar răspunsul său la acest fenomen a fost să-și construiască o casă sub forma unui ou, amplasată pe un trotuar.

Casa asigură toate nevoile de bază și este alimentată cu energie solară.

Realizarea sa a fost și foarte ieftină, costând doar 964 de dolari.

Casa Atacul Rechinului, Headington, Oxford

În 1986, un DJ de la Radio BBC, Bill Heine, i-a cerut unui artist să instaleze un rechin de fibră cu lungimea de 7,5 metri pe acoperișul casei sale. Prădătorul pare să intre prin acoperiș pentru a-i ataca pe cei dinăuntru.

Fiind ușor de văzut în tot cartierul, casa a devenit practic un reper pentru cei din zonă.

Casa Gue (ho) st, Delme, Franța

Nu este ușor de descris în cuvinte această casă. Proiectată de arhitecții Berdaguer și Pejus, această casă a fost o închisoare și a fost renovată. Exteriorul bântuitor alb este confecționat din polistiren acoperit cu rășină ușoară.

Vezi în galeria foto mai multe fotografii cu casele prezentate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mama la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!