Percheziția informatică a celor trei telefoane aparținând lui Gheorghe Dincă va fi făcută marți, la Caracal, au precizat surse judiciare pentru G4Media. Potrivit procedurii penale, individul cercetat pentru violarea și ucidere a două adolescente și avocatul său vor asista la percheziții.
Inițial, procurorii DIICOT intenționau să efectueze percheziția la București, însă ulterior s-au hotărât ca aceasta să fie făcută la Caracal, arată G4Media. Cele trei telefoane aveau fiecare cartele prepay, iar toate au fost găsite în „Casa Groazei” unde Gheorghe Dincă le-a sechestrat, violat și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
Anchetatorii au găsit vineri, la indicațiile lui Gheorghe Dincă, și telefonul și cartela ultimei sale victime, Alexandra Măceșanu. Le aruncase la mare distanță una față de cealaltă, într-un parc din Caracal, la aproximativ 3 kilometri de domiciliul său.
Sâmbătă dimineaţă, DIICOT a anunţat că, în urma testelor ADN, anchetatorii au ajuns la concluzia că profilul genetic găsit în curtea lui Dincă aparține unei singure persoane, Alexandra Mihaela Măceşanu.