Aceste dezvaluiri au fost confirmate si de surse ale serviciilor de informatii americane, care au alcatuit un scenariu care prezinta sase moduri in care teroristii ar putea lovi din nou SUA.
„Am descoperit planurile unor centrale nucleare si rezervoare de apa, precum si instructiuni pentru fabricarea armelor chimice, harti ale oraselor americane si descrierea completa a monumentelor din Statele Unite si din intreaga lume”, a precizat presedintele american in discursul tinut in fata Congresului.
„Aceste descoperiri confirma cele mai sumbre temeri ale noastre si demonstreaza amploarea sarcinii pe care trebuie sa o indeplinim”, a afirmat presedintele american in fata Camerelor reunite ale Congresului si a zeci de milioane de telespectatori americani, care au putut urmari in direct discursul prezidential.
„Ceea ce am descoperit in Afganistan confirma ca, departe de a se fi terminat in aceasta zona, razboiul nostru impotriva terorismului este doar la inceput”, a adaugat presedintele american, subliniind ca „zeci de mii de teroristi antrenati” se afla „peste tot” in lume.
Intr-un articol publicat ieri de cotidianul „Washington Times” se dezvaluie faptul ca agentiile de informatii din SUA au emis un raport cu caracter de „uz intern” care avertizeaza asupra pericolului ca teroristii sa incerce producerea de noi atentate. Desi nu a fost facut public, raportul se bazeaza pe datele stranse in ultimele doua saptamani de agentiile de informatii din SUA si din alte tari:
Bombardarea sau un atac aerian asupra unei centrale nucleare sau a unor baze militare unde este depozitat armament nuclear. Atacul ar avea drept scop producerea unor imense pierderi de vieti omenesti, precum si contaminarea puternica a atmosferei cu substante radioactive.
Bombardarea navelor americane din Bahrein, cartierul general al flotei a V-a, unde se afla peste 20 de vapoare. Atacul ar urma sa fie similar celui produs in octombrie 2000 impotriva navei USS Cole.
Atacarea aeriana a unor cladiri din SUA folosind avioane comerciale deturnate de pirati ai aerului, dupa o „reteta” similara celei folosite in 11 septembrie.