Îmblânzitorul de lavandă și mușețel. Pasionat de plantele medicinale, cercetătorul Nicolai Ungureanu a creat reţete proprii de ceaiuri naturale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nicolai Ungureanu e pasionat de plante de când se ştie. A făcut Facultatea de Agricultură în Bucureşti şi a lucrat apoi, aproape 19 ani, la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Plante Medicinale şi Aromatice de la Fundulea.
Cuprins:
“Vedeţi planta asta?”, ne arată el o tufă care seamănă cu un mărar upgradat. “Ăsta e fenicul. Feniculul se folosea la prepararea Brifcorului, dacă ştiţi, băutura aceea de dinainte de 1989”.
Brifcorul, invenţie românească, avea gust de portocale, dar nu de la portocale, ci obţinut din diverse plante. Culoarea era dată de maceratul din tulpină de roşii.
În 2005, după ce Staţiunea Fundulea şi-a restrâns drastic activitatea, inginerul Ungureanu s-a întors, împreună cu soţia, în Buzăul natal, la Sibiciu de Sus.
“M-am apucat să cultiv plante medicinale pe terenul meu, cam un hectar”, povesteşte el. Oftează. “Am şi un doctorat în horticultură, la ce mi-a folosit doctorat?”. Pentru teză, a creat soiuri noi de maci iranieni, de degeţel lânos şi anghinare.
Grădina cu nume latineşti
E un bărbat slab, cu o şapcă de modă veche, care rimează cu trăsăturile blânde ale feţei. L-am găsit în grădina lui, aplecat peste nişte straturi de mentă, cu săpăliga. Un câine insidios, cu botul ascuţit ca un şoricar, îi ţine de urât.
“De când muncim la plante medicinale, şi eu, şi soţia ne-am îmbolnăvit, avem probleme cu spatele”, râde amar domnul Ungureanu.
Se îndreaptă de şale şi ne plimbă prin regatul lui cu nume latineşti. Echinacea. Vestita Echinacea, după care aleargă orăşenii în sezonul de gripă.
Aţi văzut vreodată cum arată? E o plantă fără însuşiri, cu excepţia faptului că e verde. Are frunze nici prea mari, nici prea mici, nici ovale, nici ascuţite. O banalitate de plantă. Domnul Ungureanu îi ia apărarea: “Dar să ştiţi că face o floare foarte frumoasă, n-aţi văzut-o înflorită”.
Vorbeşte cu multă dragoste despre plantele lui, chiar şi despre cele mai urâţele, cum e mătăciunea sau menta turcească, mai productivă decât menta obişnuită, dar deloc spectaculoasă, dacă nu are flori.
“Dacă pui pesticide, gata, ai terminat-o!”
Grădina domnului Ungureanu, redusă acum la 3.000 de metri pătraţi, nu e o grădină cu plante decorative. E o grădină în care s-a refugiat arta uitată a plantelor de leac.
Nici macul iranian, cu mica lui rochie roşie de la Valentino, pe o tijă cenuşie, nu e cultivat pentru frumuseţe. “Din macul ăsta se extrage codeina”, precizează inginerul.
Păcat că nu mai există interes pentru plante medicinale, la centru. Acum importăm gălbenele din Egipt, că sunt mai ieftine. Dar ce e ieftin ori are îngrăşăminte, ori a fost stors înainte de principiile active.Nicolai Ungureanu, inginer doctor horticultor:
“Foarte puţini producători au rămas serioşi”, spune domnul Ungureanu, care e împotriva pesticidelor în această industrie. “Dacă pui pesticide, gata, ai terminat-o, nu mai e plantă medicinală. Nici recoltatul mecanizat nu l-aş indica, pentru că treci cu maşina printre straturi, maşina scoate fum. Recoltatul manual e cel mai bun”. Dar e şi cel mai greu, şi cel mai scump.
O plantă medicinală trebuie cultivată curat, uscată cu grijă, ambalată în hârtie, nu în plastic. “Şi nu trebuie ţinută prea mult, că îşi pierde proprietăţile în timp, se duc uleiurile vindecătoare”.
Gălbenelele domnului Ungureanu abia au îmbobocit. Nalba se chinuie din cauza păduchilor. Inginerul apucă o frunză şi o întoarce pe dos: “Uitaţi cum sug toată seva!”. Va pune tratament, extras din alte plante.
Lavanda nu a ieşit din iarnă prea bine, că a fost secetă, dar începe să se coloreze în mov. “Fac bucheţele şi le vând pe la firme, când înfloreşte”. Apoi domnul Ungureanu arată spre dealurile care se întrevăd printre vişinii din fundul grădinii.
“Mulţi au plantat lavandă pe aici, crezând că se îmbogăţesc. Că fac ulei esenţial şi îl dau la preţ ca aurul. Nu te poţi îmbogăţi din aşa ceva. Poţi trăi decent, asta, da, dar cu multă, multă muncă. Aşa că au abandonat plantaţiile şi acum intră turmele de oi şi pasc lavandă”. În cazul că vedeţi brânză lila prin pieţe, iată o posibilă explicaţie.
De veghe în lanul de anghinare
Lămâiţă, anghinare, salvie - nu soiul care se pune în friptură, ci Salvia Officinalis - cresc în mici lanuri pe sub pomi. “Salvia înseamnă salvare”, îşi laudă domnul Ungureanu protejatele.
Nu există boală pentru care să nu se găsească un leac sau un ajutor din plante.Nicolai Ungureanu, inginer doctor horticultor:
Ne aflăm, cum ar veni, într-o situaţie clasică: răspunsul e ascuns la vedere, în faţa noastră, e suficient să ridicăm ochii din telefon şi să îl descoperim. Răspunsul poate fi buruienuţa care iese din crăpăturile asfaltului sau prin ochiurile de gard şi pe care nu ne-am îngăduit timpul s-o studiem şi să ne dăm seama la ce foloseşte.
Invitaţie la un ceai de tuse
Din plantele sale, domnul Ungureanu a dezvoltat tot felul de reţete de ceaiuri, pe care le-a testat pe el, pe soţia lui şi pe prieteni. “Nu am făcut medicină, dar ştiu efectele plantelor asupra organismului uman”.
Ceva care ar ajuta în lupta cu noul coronavirus?, plutea în aerul mentolat întrebarea...
Uite cum sa prepari un ceai de lavanda aromat!
Domnul Ungureanu se gândeşte, ridică un pic şapca de pe frunte. “Am o reţetă de ceai aromat, aşa îi spun eu. E detoxifiant şi revigorant, are 9 plante în el. Îi dă putere organismului să lupte cu orice boală. Şi mai am un ceai de tuse, din 14 plante. E bun pentru căile respiratorii, pentru circulaţie. Nu spun că tratează COVID-19, dar de ajutat, sigur ajută”.
Din podul de scânduri, coboară cu două pungi de hârtie şi ne arată ceaiurile. Le vinde din om în om.
“Depinde şi de organism efectul lor. Dar cei mai mulţi oameni care le-au încercat s-au întors să mai cumpere”.
Necazul inginerului Ungureanu e că, la 60 de ani, a obosit şi nu mai poate munci în grădină ca pe vremuri. I-a rămas, în schimb, pasiunea, neschimbată din copilărie.
Industria plantelor medicinale din România n-a murit, se transformă. Staţiunea de cercetare s-a mutat pe un petic de pământ subcarpatic şi în dialogul fără cuvinte pe care domnul Ungureanu îl poartă, zilnic, cu plantele pe care le-a îmblânzit.
Numai câinele cu bot de şoricar şi cu venerabila vârstă de 13 ani, atent la toate zgomotele, întrerupe această conversaţie, care n-are nimic deosebit, la urma urmei.
E o conversaţie pe care au purtat-o şi alţii, cu mii şi mii de ani în urmă. Hipocrate a vorbit cu salcia, de exemplu, şi aşa ne-am ales cu aspirina efervesecentă.
