Preda a adăugat că niciunul dintre aceşti primari nu l-a anunţat personal şi nu a demisionat încă din PDL pentru că şi-ar pierde mandatul, însă plecarea lor este sigură. Liderul PDL Buzău a adăugat că regretă plecarea celor 12 din partid, însă a precizat că el va merge mai departe şi va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău.
„Le urez sănătate. E o pierdere, dar mergem mai departe. Nu e prima dată când trec prin asta. E jenant să-i arunci lui Preda în spate plecarea acestor oameni când aceşti oameni au interes propriu, ei îşi fac propriile socoteli. Dacă eram la 60 la sută nu mai era niciun primar nici la PSD, nici la PNL. Îmi pare rău de toţi. I-am ajutat când am putut, că n-am avut acum cum să-i ţin… Au rămas oamenii de onoare care au rezistat tentaţiei şi care au zis că indiferent ce li se dă, ei nu pleacă”, a declarat Cezar Preda, potrivit Mediafax.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie