Cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a Legii Antisecesiune, marcată în Marea Sală a Poporului din Beijing, generalul Li Zuocheng, şeful Departamentului Statului Major Interarme şi membru al Comisiei Militare Centrale, nu a exclus opţiunea militară, escaladând astfel încă o treaptă în retorica împotriva regimului de la Taipei.

Conform legii din 2005, China poate folosi forţa armată împotriva Taiwanului, în cazul proclamării independenţei sau al iminenţei unui astfel de demers, potrivit Agerpres.

Li a avertizat că “dacă dispare posibilitatea reunificării paşnice, forţele armate ale poporului, alături de întreaga naţiune, inclusiv locuitorii din Taiwan, vor face tot ce este necesar pentru a zdrobi cu hotărâre orice conspiraţii sau acţiuni separatiste”.

“Nu promitem să renunţăm la utilizarea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare pentru a stabiliza şi controla situaţia din Strâmtoarea Taiwanului”, a declarat generalul, unul dintre puţinii comandanţi chinezi cu experienţă de luptă, participant la invazia chineză în Vietnam din 1979.

Taiwanul este una din problemele teritoriale cele mai sensibile pentru China, reaminteşte Reuters.

Beijingul consideră insula o provincie chineză, parte inalienabilă a statului unic.

Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC
Recomandări
Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC
 

Guvernul de la Taipei nu s-a arătat dispus să îşi cedeze prerogativele unei conduceri autocratice exercitate de China şi a denunţat de mai multe ori exerciţiile militare chineze în apropierea insulei, respingând oferta modelului “o ţară, două sisteme” aplicat în Hong Kong pentru acordarea unui grad ridicat de autonomie.

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen este privită cu suspiciune de China, fiind acuzată de tendinţe separatiste care ar putea duce la declararea oficială a independenţei. Tsai susţine că Taiwanul este deja un stat independent, sub denumirea oficială Republica Chineză. Ea şi formaţiunea sa politică, Partidul Democratic Progresist, au câştigat detaşat alegerile din ianuarie promiţând să nu cedeze în faţa Chinei.

Ad placeholder

Reuters apreciază că sentimentele taiwanezilor faţă de China sunt şi mai nefavorabile după ce Beijingul a adoptat joi o nouă lege a securităţii naţionale pentru Hong Kong, trecând peste legislaţia fostei colonii britanice.

Citeşte şi:

Twitter a ascuns un mesaj postat de Trump deoarece “glorifică violența”, ultimul act din conflictul cu liderul SUA

Un bucureștean este cel mai bătrân bărbat din lume. Dumitru Comănescu are 111 ani și șapte luni

Andreea Bălan continuă seria dezvăluirilor despre divorțul de soțul ei. “Pe patul de spital, eu am decis să facem actele”

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
RECOMANDĂRI