„Dacă luaţi toate tipurile uzuale de arme şi număraţi componentele fabricate în străinătate, circa 60% vin prin China. Am avut discuţii lungi despre asta cu unii producători”, a afirmat Vladislav Vlasiuk.
„China este cea mai mare problemă, aş spune”, a adăugat Vladislav Vlasiuk, care a fost la Bruxelles pentru a discuta despre sancțiunile împotriva Rusiei cu reprezentați din Uniunea Europeană și membrii G7.
Potrivit consilierului prezidențial ucrainean, China însăși furnizează armament Rusiei și este o rută de tranzit pentru produsele occidentale, iar piese importante folosite pentru supraveghere, drone și rachete provin din Statele Unite, Țările de Jos, Japonia, Irlanda și Elveția, printre alte țări occidentale.
Beijingul a negat în repetate rânduri furnizarea de arme sau piese oricărei părți și spune că nu este implicat în conflictul din Ucraina.
Vladislav Vlasiuk a spus că Ucraina a găsit o gamă de cipuri avansate produse de companii americane, cum ar fi Analog Devices, Texas Instruments, Xilinx deținut de AMD, Cypress Semiconductor deținut de Infineon din Germania și Altera, o subsidiară a Intel.
Unele produse au fost fabricate cu peste un deceniu în urmă, în timp ce altele au fost fabricate chiar și anul trecut, conform documentelor prezentate reporterilor de Vladislav Vlasiuk, care a enumerat sute de exemple despre care a spus că au fost găsite pe câmpul de luptă. Nu toate datele de origine au putut fi identificate, arată documentele.
Oficialul ucrainean a adăugat că guvernul nu a fost întotdeauna capabil să stabilească dacă aceste cipuri au fost concepute pentru rachete sau pentru alte bunuri.
„UE ar putea face mai mult pentru a opri fluxul de produse occidentale, inclusiv luând măsuri împotriva companiei nucleare ruse Rosatom (compania nucleară rusă). Credem că (Rusia) își folosește rețelele (Rosatom) pentru a furniza tehnologie armatei ruse”, a precizat Vladislav Vlasiu.
În ciuda sancţiunilor occidentale extinse impuse după ce a invadat Ucraina în februarie 2022, Rusia reuşeşte să îşi realimenteze maşinăria de război cu microcipuri şi semiconductori din Occident, menţionează Reuters.
Foto: Hepta