Indicele compozit al bursei de la Shanghai era în creştere cu 0,80% la mijlocul şedinţei de tranzacţionare până la valoarea de 2.988,76 puncte, după ce în cursul dimineţii a înregistrat o scădere de până la 3,85%.
De asemenea, bursa de la Tokyo, cea mai mare piaţă bursieră asiatică, a închis şedinţa de miercuri în creştere cu peste 3%, bursa de la Seul era şi ea în creştere iar bursa de la Hong Kong afişa la prânz o creştere de 0,18%.
”Sentimentul de panică de pe piaţă s-a atenuat”, a declarat Zhang Yanbing, analist la firma de brokeraj Zheshang Securities, citat de Agerpres. Aceasta a avertizat însă că ”pieţele vor continua să fluctueze deoarece investitorii au opinii împărţite cu privire la perspectivele lor”.
Banca centrală a Chinei a anunţat marţi că a decis să reducă dobânda de referinţă cu un sfert de punct precum şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru marile bănci. Aceste noi măsuri de relaxare a politicii monetare sunt destinate să stimuleze activitatea economică, în condiţiile în care datele statistice dezamăgitoare creează îngrijorări cu privire la evoluţia economiei chineze, ceea ce a provocat luni o prăbuşire a bursei chineze care ulterior s-a răspândit în întreaga lume.
Această nouă reducere a costului creditului în China, cea de a cincea adoptată de Banca centrală după luna noiembrie 2014, a alimentat marţi o revenire a burselor europene după degringolada de luni. În schimb, optimismul nu ajuns şi pe Wall Street, care a închis din nou în scădere deoarece investitorii americani nu par convinşi că intervenţiile Băncii centrale a Chinei sunt suficiente.
Tot scădere la București
Bursa de la București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri, indicele de referință BET consemnând o depreciere de 1,49%, în doar 30 de minute de tranzacționare, după ce luni indicele celor mai lichide 10 acțiuni listate a pierdut 6,32% din valoare, iar marți s-a înregistrat o creștere cu 3,01%.
Rulajul la BVB se situa, miercuri dimineața, la 1,76 milioane de lei (396.719 euro), iar cele mai semnificative schimburi au fost efectuate cu acțiunile Electrica, BRD și Banca Transilvania.