Cercetătorul italian a lansat o nouă teorie în privinţa celei mai celebre picturi din lume, spunând că Leonardo da Vinci a pictat litere subţiri în ochii Giocondei, care ar lămuri în cele din urmă identitatea atât de disputată a modelului, scrie Agerpres.

„Invizibile cu ochiul liber şi pictate cu negru pe cafeniu apar literele LV pe pupila dreaptă, evident iniţialele lui Leonardo. Încă şi mai interesant este ceea ce se găseşte în pupila stângă”, spune Vinceti, preşedinte al Comitetului naţional italian pentru moştenirea culturală.

El precizează că se pot zări literele B sau S, ori iniţialele CE. Ar fi un indiciu esenţial pentru identificarea modelului care i-a pozat artistului renascentist, numită adesea Lisa Gherardini, soţia unui negustor florentin.

Alte mituri legate de Gioconda

  • zâmbetul Monei Lisa, un truc inteligent: expresia feţei se schimbă în funcţie de unghiul din care o priveşti;
  • Mona Lisa avea colesterolul mărit: acest lucru a fost dat de gol de pungile de sub ochi şi de forma feţei;
  • Model pentru pictură a fost chiar Da Vinci: presupusa homosexualitate a artistului stă la baza teoriei că acesta s-a pictat pe sine, dar cu chip de femeie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.