Cornel Galeș a fost căsătorit timp de 20 de ani cu Ileana Ciuculete, cântăreața de muzică populară care a murit brusc în 2017 în urma unei ciroze hepatice.

În perioada în care a fost cu artista, Galeș a fost și impresarul ei, ocupându-se de managementul carierei sale.

Cornel Gales s-a judecat cu fiii Ilenei Ciuculete pe averea artistei

După decesul cântăreței, Cornel Galeș a fost implicat într-un scandal de proporții cu cei doi copii ai artistei dintr-o căsnicie anterioară. Aceștia s-au judecat pentru averea artistei.

Fiii Ilenei Ciuculete l-au acuzat pe Cornel Galeş că a vândul fără acordul lor o vilă de aproximativ 200.000 de euro, aproximativ trei kilograme de bijuterii din aur, poşete, zeci de perechi de pantofi, haine de blană în valoare de 5.000 de euro şi costume populare în valoare de 40.000 de euro.

În 2018, magistrații au dat o decizie privind împărțirea averii Ilenei Ciuculete între cei doi băieți ai ei și fostul său soț.

Cornel Galeș a fost obligat de judecători să le plătească celor doi fii ai Ilenei Ciuculete câte 34.000 de euro, cotă-parte din imobilul pe care l-a vândut cu suma de 91.000 de euro, dar și câte 6.000 de lei, cotă-parte din drepturile de autor.

Cornel Galeș s-a mutat în Spania cu Viviana, iubita lui

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”
Recomandări
Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

El a rămas cu suma de 23.000 de euro, cotă-parte din banii încasați din vânzarea casei din Capitală, și 4.000 de lei din drepturile de autor.

Între timp, Cornel Galeș s-a angajat la o agenție de turism și a început o relație cu șefa lui de acolo, Viviana.

Cei doi s-au mutat în Spania și locuiau împreună cu fiica acesteia într-o vilă de lux. După ce s-a stabilit în peninsulă, Galeș a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare arătând că duce o viață pe picior mare.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
Playtech.ro
Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Observatornews.ro
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Știrileprotv.ro
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Cele 3 zodii care își vor schimba viața în primele zile din aprilie 2023. Vin veștile bune
FANATIK.RO
Cele 3 zodii care își vor schimba viața în primele zile din aprilie 2023. Vin veștile bune
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
HOROSCOP
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta
PUBLICITATE
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta