Povestea primei regine a României. Cum s-a înfiripat relaţia Reginei Elisabeta cu Regele Carol I şi cele două întâmplări care le-au deteriorat căsnicia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 29 ianuarie 2017 se împlinesc 174 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta, soţia Regelui Carol I, primul rege al României. Elisabeta a României, Principesă de Wied – pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise – s-a născut la 29 decembrie 1843, în Neuwied, Germania.
Nu a fost numai prima regină a României, dar şi scriitoare. Purta pseudonimul Carmen Sylva, ceea ce s-ar traduce prin ”Cântecul Pădurii”. Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a domnit sub numele regal de Carol I de România.
În acea vreme Principatele Române era încă sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat, în 1881 iar Elisabeta a devenit prima regină a României.
Elisabeta a fost supranumită ”regina-scriitoare” scriind enorm: peste o mie de poeme, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, patru romane, lucrări cu caracter memorialistic şi basme pentru copii. L-a admirat sincer pe Mihai Eminescu, fiind o pasionată cititoare a poemelor lui. De altfel, ea şi-a făcut o datorie de onoare din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse.
Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire la momentul respective, cum au fost George Enescu sau Elena Văcărescu ori i-a sprijinit financiar, ca în cazurile pictorului Nicolae Grigorescu şi poetului Vasile Alecsandri.
Regina Elisabeta a fost o mare admiratoare a poetului Mihai Eminescu l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani. Marele poet a refuzat să ridice premiu, cunoscute fiind opiniile sale împotriva Regelui Carol I.
Relaţiile cu soţul ei nu au fost, de la un punct, cele mai bune, dar stricteţea etichetei regale, precum şi educaţia germană a ambilor a impus o atitudine responsabilă şi demnă amândurora.
Între Regina Elisabeta şi Regele Carol I nu a fost dragoste la prima vedere. Ce i-a unit pe cei doi au fost idealurile.
"Atâta vreme cât era aici şi îmi vorbea despre măreţia misiunii sale şi despre greutăţile avute, totul mergea bine, mă molipsisem de entuziasmul lui şi eram pregătită să fac orice mi-ar fi cerut. Fiindcă datoria era pentru mine cel mai important lucru din lume şi mi se părea că niciodată nu primeam de lucru îndeajuns", scria regina în memoriile sale despre căsătoria cu Carol.
Cuplul regal a avut o singură fetiţă, principesa Maria, care a murit însă, în 1874, la vârsta de doar 4 ani, de scarlatină. Pierderea a afectat-o profund pe Elisabeta, care nu şi-a mai revenit emoţional niciodată, de fapt, din şocul morţii fiicei ei, construindu-şi o lume cumva paralelă celei reale, plină de poveşti de iubire romantice şi ideale.
A fost şi motivul pentru care, în ciuda hotărârii lui Carol I în privinţa destinului principelui moştenitor, Ferdinand, nepotul lui, Elisabeta a încurajat pasiunea ce se născuse între Ferdinand şi Elena Văcărescu. Ca pedeapsă, Elisabeta a fost trimisă să trăiască o bună perioadă de timp, în Italia.
De altfel, căsnicia dintre Regele Carol și Regina Elisabeta s-a deteriorat cu totul în urma “afacerii Văcărescu”. Faptul că nu au avut urmași și-a pus puternic amprenta asupra celor doi. Fratele lui Carol, Prințul Leopold, ar fi trebuit să fie succesor la tronul României, însă a renunțat în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mare. La rândul sau, Wilhelm renunță și el în 1888 în favoarea lui Ferdinand, fratele său mai tânăr și nepotul Regelui Carol I.
În 1889, Principele Ferdinand se stabilește în România. A cunoscut-o pe Elena Văcărescu, o prozatoare ce făcea parte dintr-o vestită familie de boieri și care era de onoare Reginei Elisabeta. S-au logodit 1891, având, inițial, acordul Regelui Carol, însă a revenit asupra deciziei şi a dizolvat relația dintre cei doi. A fost momentul în care în cuplul regal a izbucnit un conflict personal şi Elisabeta a plecat exil Veneția, apoi Neuwied.
În septembrie 1894 s-a întors la București, având parte de o primire fastuoasă. În lunanoiembrie, Regele și Regina aveau şi-au sărbătorit nunta de argint.
Regina a fost preţuită pentru activitatea şi implicarea ei în acţiuni caritabile. Ea a reuşit, până la finele vieţii sale, să acorde asistenţă medicală şi financiară victimelor Războiului de Independenţă, familiilor nevoiaşe, bolnavilor incurabil, fie implicând guvernul României, fie oferind bani din averea sa personală. A înfiinţat mai multe societăţi filantropice şi naţionale (până în 1906 au fost circa 14), dintre care sunt de menţionat „Instituţia Surorilor de caritate” (1879), „Societatea Reginei Elisabeta” (1881) sau „Institutul evanghelic al Diaconeselor” (1903). În 1909 a luat naştere, din iniţiativa sa, Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta” (în Vatra Luminoasă, din Capitală), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită.
Regina s-a stins din viaţă la 18 februarie 1916, la un an şi jumătate după moartea lui Carol I şi a fost înmormântată alături de cel care i-a fost soţ, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.
