„Aici era și regele nostru!”
„Acolo este apartamentul”, ne spune un precupeț, cel care ducea pâinea și laptele, dimineața, familiei regale.
„Regele vostru? Nu doar. Aici era și regele nostru”, a strigat un senior, aflat pe o bancă, în piața din centru.
Agentul imobiliar Cédric Scheuchzer ne-a explicat că „regele Mihai locuia în apartamentul de la parter. Apartamentul care era oferit spre închiriere, la un moment dat, a fost cel de la etaj”.
„Firma pe care o reprezint a pus afișul de închiriere pe balcon, dar era pentru apartamentul de la etaj, fără balcon. L-am pus așa pentru că era mai vizibil”, a precizat agentul.
Refugiatele ucrainene și pacea visată de la Davos
După începerea războiului, în apartamentul în care a stat regele Mihai au fost găzduiți refugiați din Ucraina.
O perioadă, în apartament au stat două refugiate ucrainene. În dreptul soneriei se distingeau numele femeilor. „Au câte 3 copii, iar soții lor sunt pe front. Să sperăm că acest război se va încheia. Am citit că Vladimir Putin, Volodimir Zelenski și Donald Trump ar putea veni la Forumul de la Davos pentru a semna pacea”, a spus un localnic din Aubonne.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ucrainene-in-apartamentul-regelui-mihai-1024x768.jpg)
Lausanne, Versoix, Aubonne
Potrivit Europa Liberă, după 30 decembrie 1947, momentul când a început exilul forțat, regele Mihai a avut 7 locuințe stabile.
Elveția i-a fost țara de adopție timp de 44 din cei 50 de ani de exil forțat.
În 2014, după ce s-a îmbolnăvit, regele Mihai a ales să se retragă într-un apartament din orășelul elvețian Aubonne, localitatea unde a și murit în 2017.
- La începutul exilului, regele Mihai I și regina Ana s-au stabilit o vreme în cochetul oraș elvețian Lausanne. Aici s-a născut, la 26 martie 1949, prima lor fiică, principesa Margareta.
- Din decembrie 1948 și până la nașterea Margaretei, cuplul regal a locuit la hotelul Beau Rivage din Lausanne.
- După nașterea Margaretei, regele Mihai și regina Ana au închiriat o casă lângă Lausanne, în suburbia La Conversion, situată la 10 kilometri de oraș.
- Iar după perioada britanică, din 1956 și până în 1976, regele și regina au locuit în orășelul Versoix, pe malul lacului Leman, între Geneva și Lausanne. Locuință în această perioadă le-a fost Vila Fantasia. Acum, pe acest loc este o bancă.
- Între 1976 si 2004, cuplul regal a locuit în Vila Serena din Versoix. Situată pe înălțimile orașului Versoix de pe malurile lacului Léman, Vila Serena era înconjurată de o grădină întinsă, în care era loc și pentru un mic heleșteu.
Vila Fantasia, vândută unei bănci, pe locul Vilei Serena – cartier rezidențial
În 2004, regele Mihai și regina Ana s-au mutat în România și și-au împărtit timpul între București și Săvârșin. Este momentul în care decid să vândă casa de la Versoix.
Locuința din Versoix a fost cedată, după știința noastră, de rege către o instituție bancară în anul 2004. Aceste detalii însă nu sunt de competența Secretariatului Regal. Soarta juridică a proprietății, după anul 2004, nu ne este cunoscută – Secretariatul Regal de la București
Prețurile unor proprietăți asemănătoare din Versoix variază între 400.000 și două milioane de euro, în funcție de calitatea construcției, curte și priveliște. În acest moment, la adresa fostei vile este înregistrată o firmă locală.
În ceea ce privește Vila Serena, proprietatea de pe strada Louis Degallier din Versoix a fost modernizată în ultimii ani. Această vilă și cea de alături au devenit parte dintr-un complex imobiliar.
După înstrăinarea Vilei Serena din Versoix, familia regală a continuat să păstreze o casă în Elveția, de această dată în chirie.
Regele Mihai s-a mutat din Versoix la 35 de kilometri spre nord, tot pe lacul Leman, în orășelul Aubonne (3.000 de locuitori).
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/aubonne-1.jpg)
Familia regală a închiriat în Aubonne o vilă, pe strada La Croix de Luisant.
Locuința din La Croix de Luisant, Aubonne, nu a fost niciodată în proprietatea Majestății Sale Regele Mihai. Regele a locuit acolo din 2004 până în 2014 – Secretariatul Regal.
În 2014, când a expirat contractul de închiriere pentru acest imobil, regele Mihai a decis să rămână în liniștitul Aubonne și a închiriat casa cu trei apartamente din centrul orașului, cea de pe strada Rue de la Grenade.
Reprezentanții familiei regale au transmis că acest imobil a fost doar închiriat.
1,55 milioane de franci elvețieni (1,45 milioane de euro) era suma pe care o firmă imobiliară o cere de câteva luni pentru casa în care a murit regele Mihai.
„Decorație de la rege? Da, dar nu se vede, e prinsă direct în inima mea”
Adrian Diaconu, 70 de ani, protopop al Elveţiei, a fost duhovnicul regelui Mihai?. „Dacă am primit vreo decoraţie din partea Majestăţii Sale. Da, dar nu se vede, e prinsă direct în inima mea!”, a declarat părintele, într-un interviu pentru Formula AS.
„În ziua Sf. Ierarh Nicolae, după slujba pe care am ţinut-o la umila noastră capelă din Lausanne şi unde ne-am rugat cu toţii pentru sufletul regelui nostru, care se stinsese cu o zi înainte, am fost acasă, la Majestatea Sa, pentru a-l aşeza în sicriu şi am făcut prima slujbă, din şirul slujbelor zilnice pe care le-am făcut cât trupul său neînsufleţit a stat în casa de la Aubonne. Fiind apoi adus la Biserica Greacă de la Lausanne, am continuat să slujesc şi acolo, timp de două zile, dimpreună cu IPS Iosif şi cu alţi preoţi, la căpătâiul Majestăţii Sale, până ce a fost dus la Bucureşti, cu un avion militar al armatei române.”, a rememorat preotul.
Cândva, regele Mihai îi mărturisea Preaînaltului Iosif, mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, că în anii aceia grei, de necruţător comunism, din solidaritate cu poporul român, mânca puţin şi cumpătat şi făcea căldură puţină în casă, zicând că dacă poporul său trăieşte în foame şi frig, el nu poate trăi în îndestulare – preotul Adrian Diaconu
„Regele Mihai nu şi-a vândut niciodată sufletul şi cred că în clipa când şi l-a pus în mâinile Mântuitorului Hristos, era împodobit cu cele mai înalte virtuţi creştineşti, asemenea sfinţilor”, a mai spus preotul Adrian Diaconu.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/biserica-ortodoxa-romana-si-actul-repatrierii-reginei-mama-elena-131811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c427fee3c49093362794f86bb8f89cbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b1c71c47016bce93bbdf5aa62819786c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_feed16743ab89cd6ca505508add06e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a339c681da3db9f5c4b1bc72a7799a45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0771091cddfed32985a766f09f6ab1ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fd8dbec3f3ddba1347ec13526eb24ef0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_812c622bb12f3ca4ac7e357c4a5c8272.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ec094232f11b2e325c2ef1d35cf63f31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c39b6dd09dae54b7938a11f5457fdee8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f315a98426f650139eb00752ef25d13c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d3f5125444be3eb2a8bd300e07e5afc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_142c43d5ba2a4b5f01b30d6099db3840.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f224f4188a06704731770a0d65ba04b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_480983e54060f53c23a5b0ab46c03445.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_0064eddc45245d5ac5eae34de6b706e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e0786ea4587241be684e5a18693de93d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3eb43c9de0bb646907df85f8ba10a015.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b96e2c0bd37dcf75f4b646a8dd33513b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2ae2266a0883c250325152c653b66f5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4cd514d266a3d1602ad1640afea0423f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0a7ffd0413b88215ca2b3f0bdabd3643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_07e258e073c440031ecdf7c92e8b7fa6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-regele-mihai-apartament-aubonne-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5bb8b659878f8ef3b87c770f354b38ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2de8c0ba2c77c201567ebf7d9282972c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/casuta-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/analize-sange-metale-grele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8d3ea74d804f677a903b8ed61a51ff46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_50a5a8abc2f4f4cc67e77535b1e0f369.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ansamblul-valea-tarnavelor-the-ticket-2025-5-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/stefan-banica-jr-concert-craciun-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6fd22b1d9e9b299260ba02477071a228.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a8da4f6138def14628ee3f29f83362c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/sotia-lui-daniel-baluta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/stampile-vot-alegeri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/dieta-vegana-pisici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-7-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/profimedia-0014116809.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/greta-hillside-tiny-house.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-ca-razi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-alimente-sa-nu-consumi-la-micul-dejun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cand-cat-sa-dormi-dupa-amiaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/4850287486580439734032888575425797089332509n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-targ-carte-gaudeanus-romexpo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/cristian-tudor-popescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colaj-sua-europa-china-relatii-comerciale-staguri-ilustrativ-shutterstock1314869093-copy-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/guvernul-bolojan-are-o-luna-sa-rezolve-pensiile-magistratilor-spune-sorin-grindeanu-e1761826772347.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/steaguri-sua-si-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/afise-electorale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.