EXCLUSIV / Cine este cel de-al doilea român condamnat definitiv la moarte în Malaezia. Din electrician în Spania, a ajuns traficant de droguri- FOTO

Comentează

Încă un român a primit o condamnare la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri. Primul a fost tânărul Ionuț Gologan din Prahova, care așteaptă acum clemența sultanului acestei țări. Pe 27 iunie, Curtea Federală a Malaeziei a decis să-l condamne definitiv la moarte și pe Daniel Ionel Țurcan. Nu știm multe date despre acest român, câți ani are, din ce regiune a țării provine, situația socială a familiei sale. Ministerul de Externe nu a putut să-i comunice nici măcar numele, invocând confidențialitatea acestor cazuri. Am reușit să-i aflăm povestea abia după ce am intrat în posesia actului prin care Daniel Ionel Țurcan a fost pus oficial sub acuzare pentru trafic de droguri, infracțiunea care i-a adus pedeapsa capitală. Documentul a fost tradus în engleză și făcut public de către autoritățile judiciare malaeziene.

Cum a început totul. Varianta românului

Potrivit actului de acuzare semnat de procurorul de Malaezia, Daniel Ionel Țurcan, ajuns acum la vârsta de 51 de ani, a părăsit România în anul 1999. Și-a găsit un loc de muncă în industria textilă din Turcia. În 2004, s-a mutat în Italia, unde a lucrat într-un restaurant. Cinci ani mai târziu,  a plecat în Spania, unde, potrivit surselor sale, a muncit ca electrician. Călătoria lui nu se oprește aici. Pe 1 decembrie 2013, el ajunge în Sao Paolo, Brazilia.

Arhiva foto

Într-o audiere în fața anchetatorilor, Daniel Ionel Țurcan a dat mai multe detalii despre periplul său în America de Sud. El a admis că s-a cazat timp de patru nopți în luxosul hotel San Raphael, dar, la un moment dat, l-a schimbat cu unul mai ieftin, aflat la o distanță de aproximativ 40 de minute de mers cu mașina.

Arhiva foto

Viața lui Daniel s-a schimbat acolo. El a povestit autorităților că a întâlnit un bărbat despre care știe că îl cheamă ”Jamal” și cu care s-a împrietenit, au petrecut prin restaurante, baruri și cluburi. ”Jamal ”a pretins că a trăit în Brazilia timp de șapte ani și că poate să-i fie ghid românului.  Pe 20 decembrie 2013, misteriosul ”Jamal” i-a propus românului să călătorească în Vietnam, în Laos, acolo unde ar locui familia lui, pe care nu a mai vizitat-o de mult timp. Daniel acceptă și pleacă împreună în Laos.

Acesta este momentul în care începe coșmarul lui Daniel Ionel Țurcan. El le-a spus autorităților malaeziene că, pe 11 ianuarie 2014 (în noaptea în care acuzatul urma să părăsească Sao Paolo), "Jamal" a venit hotel să-l ia pentru a merge împreună cu taxiul spre aeroport. S-a oferit să-l ajute la împachetarea valizelor, pentru că erau în criză de timp. Românul spune că a lipsit din cameră pentru câteva clipe, iar când s-a întors, l-a observat pe ”Jamal” cum se chinuia să-i închidă valiza. El nu-și amintea să fi avut atât de multe lucruri și l-a întrebat ce e înăuntru.” Jamal” i-a spus că sunt șase genți pe care vrea să le ofere cadou femeilor din familia sa.

Românul consideră că a fost păcălit de acest ”Jamal”, care era în realitate un traficant de droguri.

Aici se oprește relatarea variantei românului. Autoritățile din Malaezia susțin că acesta ascunde adevărul și că el știa că urmează să transporte droguri.

”Procuratura crede că «Jamal» este un personaj fictiv, din imaginația acuzatului. Ridicăm instanței următoarele aspecte: (a) acuzatul nu a informat poliția că «Jamal»  l-a contactat; (b) a fost ilogic faptul că «Jamal» , care era în Brazilia de șapte ani, încă mai trăia în hotel; (c) inculpatul nu l-a întrebat pe «Jamal» motivul pentru nu și-a vizitat familie în Laos timp de șapte ani”, se arată în documentul de acuzare

Etapele procesului din Malaezia

Pe 13 ianuarie 2014, Daniel Ionel Țurcan a fost arestat de polițiști, pe Aeroportul Kuala Lumpur. I-au percheziționate bagajele, unde au fost găsite două pachete mari ce conțineau o pudră albă, care s-a dovedit a fi cocaină.

Arhiva foto

Legislația din Malaezia prevede pedeapsa capitală pentru trafic de droguri. În august 2015, românul obține o victorie la prima instanță, unde este achitat. Procurorii fac apel, iar în 2017 primește o primă sentință de condamnare la moarte. Această decizie judecătorească a fost menținută de Curtea Federală Penală și este definitivă.

Arhiva foto
Arhiva foto

Demersurile autorităților române vor continua acum prin deschiderea unei proceduri de clemență către sultanul și prim-ministrul din această țară. Exact aceeași cale urmată și în cazul lui Ionuț Gologan, primul român condamnat la moarte, tot pentru trafic de droguri.

Din păcate, instanțele din Malaezia mai au pe rol dosarul unui al treilea cetățean român, proces care se judecă acum la Curtea Federală și unde a fost cerută tot pedeapsa capitală.

Tudorel Toader, ministrul Justiției, i-a vizitat, la sfârșitul anului trecut, pe românii acuzați de trafic de droguri.

"În închisoarea Simpang Renggam se află încarceraţi Marian Laurenţiu Peity şi Ionel Ţurcan, arestaţi pentru trafic de droguri, condamnaţi la moarte de Curtea de Apel şi ale căror procese se află în faza de judecată pe rolul Curţii Federale a Malaysiei. Delegaţia română a purtat discuţii cu cetăţenii români, exprimând susţinerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislaţiei celor două state, în cadrul juridic iniţiat prin semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaysiei” se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Șansele ca românii condamnați definitiv la moarte să fie executați sunt mici. Pratica autorităților din Malaezia arată că ultima execuție a unui cetățean străin a fost în 1991.

Citește și:

Fotograful Bucureştiului. Cum arătau, „atunci şi acum”, locurile emblematice din Capitală – VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
12:55
,,Ce punem azi în farfurie se vede peste zece ani în ficat”. Boala tăcută care îi lovește pe tineri: Peste 2.700 de persoane, testate gratuit la București și în Ilfov
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...