Robert Bobroczkyi este un tânăr de 17 ani, originar din Arad, care trăieşte în statul american Ohio şi joacă baschet pentru Academia Spire. El a ajuns în atenţia jurnaliştilor de la New York Times şi Washington Post datorită unicității sale: are 2,31 m înălțime. Tânărul provine dintr-o familie de baschetbalişti „uriaşi”, tatăl său, Zsigmund „Zsiga” Bobroczkyi, având înălțimea de 2,17 m.
Dacă specialiştii au dreptate, Robert s-ar putea apropia de recordul deţinut de Gheorghe Mureşan cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA, alături de Manute Bol, cu 2,31 metri înălţime.
Prima echipa de baschet la care a evoluat românul a fost una din Italia, A.S. Stella Azzurra. Apoi Robert a fost ales de antrenorul de la Spire din SUA, după ce acesta a văzut mai multe clipuri cu adolescentul pe internet.
Înălțimea nu este doar un atu pentru Robert, ci și un motiv de suferință fizică. El are o asimetrie la nivelul şoldurilor – normală pentru o persoană atât de înaltă, dureri la nivelul coloanei vertebrale şi ala genunchi. De cum a ajuns în SUA, băiatul a fost repartizat unui nutriţionist care să îl ajute să ia în greutate.
Robert Bobroczkyi a învăţat singur să cânte la pian
Despre adolescent, New York Times scrie: „este un tip căruia îi plac filmele horror, nuvelele SF şi muzica veche”, „care a învăţat singur să cânte la pian urmărind filmuleţe de pe YouTube” şi care „are palmele de mărimea unui IPad”.
Impressionnant !! Robert Bobroczky mesure plus de 2.31m à seulement #17ans ! #tallestman #grandetaille #Croissance #nolimit pic.twitter.com/MyWJiblLUb
— Guinee Buzz (@GuineeBuzz) February 20, 2018
Pentru jurnaliștii de la Washington Post, Robert a povestit cum face față oamenilor pe care îi întâlnește: „Trebuie să gestionezi inteligent momentele în care oamenii se uită ciudat la tine, nu neapărăt să-i ignori. Nu toată lumea e politicoasă, destul de rar au şansa să vadă un om atât de înalt. Încerc să accept situaţia şi să zâmbesc cât mai mult”, a spus el.
La 2,31 m înălțime, multe lucruri trebuie ajustate. Gheorghe Mureșan obișnuia să povestească că este clientul fidel al magazinelor care croiesc haine pe comandă, lucru pe care trebuie să îl facă și Robert.
„Pantalonii sunt făcuţi la comandă, ghetele Adidas au măsura 53, iar tricourile sunt XXXXXL”, spune tânărul care se se gândeşte că, „dacă ajung în NBA, toţi cei din ţara mea natală vor fi fericiţi”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro