Nelu Ploieșteanu a murit la 70 de ani. Unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România, s-a stins din viață în urma unor complicații. Artistul era internat cu COVID la secția ATI de la Spitalul Floreasca.

Nelu Ploieșteanu și soția lui s-au despărțit, însă moartea fiului lor i-a adus împreună

În urmă cu ceva ani, detalii incredibile despre familia lui Nelu Ploieșteanu, au ieșit la iveală.

Cine este soția lui Nelu Ploieșteanu. Cei doi au fost despărțiți, după ce interpretul a avut 13 ani o relație paralelă. Moartea fiului lor i-a adus împreună

Soția, Elena, își acuza soțul că are o relație paralelă cu o altă femeie, ce durează de 13 ani. Aceștia și-au spus cuvinte grele în direct la TV, însă, în cele din urmă, au decis să își mai dea o șansă.

În 2019, Nelu Ploieșteanu și soția lui s-au împăcat, după ce fiul lor a murit, în 2018. Artistul a avut 13 ani o relație paralelă.

„Am reușit să depășim momentele negre”

Elena a declarat în urmă cu trei ani că problemele din ultima perioadă i-au apropiat. Cei doi au luat o decizie radicală, la câteva luni după moartea fiului lor, Mihăiță.

„Problemele din ultima perioadă ne-au unit mult”, a declarat Elena Ploieșteanu, potrivit Click! „Am plecat cu soțul meu, acum ne înțelegem destul de bine.

Am reușit să depășim momentele negre din viața noastră. L-am iertat pentru tot ce a făcut în viață”, a mai povestit femeia.

Bine-cunoscutul cântăreț de muzică de petrecere Nelu Ploieșteanu, care i-a cântat la petreceri lui Nicu Ceaușescu, a trecut prin cele mai cumplite momente.

În primăvara anului 2018, fiul său a încetat din viață, la vârsta de 32 de ani. De atunci, viața artistului s-a schimbat total și nu a putut trece peste marea pierdere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.