Cine este tânărul care și-a ucis iubita în pădure și i-a îngropat cadavrul. Bărbatul a fost reținut și va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de laTribunalul Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Liviu Cristian Iacob, în vârstă de 18 ani, este acuzat de omor calificat.
Potrivit Biroului de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii vâlceni au dispus, în 18 aprilie, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru omor calificat faţă de inculpatul Liviu Cristian Iacob.
În cursul zilei de miercuri, Iacob Liviu Cristian a fost reţinut și va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, băut fiind, Iacob Cristian a tăiat-o, în 20 martie, cu un briceag pe mâini și pe coapse pe iubita sa. În acest context, fata i-a spus agresorului că vrea să încheie relația cu el. Supărat, tânărul și-a cumpărat un cuțit, în ziua următoare, de la un magazin de lângă magazinul său, cu intenția de a o ucide pe iubita sa.
Anchetatorii au stabilit că în noaptea de 21 martie, în jurul orei 22,00, tânărul a observat-o pe iubita sa pe terasa unui fast-food din Râmnicu Vâlcea şi, având cuţitul asupra sa, a stat de vorbă cu fata propunându-i să meargă împreună până pe platoul de la periferia orașului, din zona Goranu, punctul „Valea Stăncioiului”.
Cei doi au mers împreună în acel loc, de unde au pornit spre liziera pădurii și mai departe aproximativ o sută de metri prin pădure, până în apropierea unui pârâu. În locul respectiv tânărul a agresat-o pe iubita sa, lovind-o mai întâi cu pumnii, iar apoi cu cuțitul, provocându-i moartea.
După ce a ucis-o, bărbatul a îngropat cadavrul în apropiere și a acoperit apoi locul cu lemne uscate, în condițiile lipsei vegetației, mai precizează anchetatorii.
Potrivit observator.tv, fata de 19 ani ucisă cu sânge rece de iubitul în vârstă de 18 ani şi îngropată într-o pădure din zona Guranu se numeşte Claudia Roxana Mardasanu (Foto Facebook).
Investigaţiile au fost făcute cu sprijinul ofiţerilor de poliţie de la IPJ Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Sursa FOTO&VIDEO - Vocea Vâlcii