Cine l-a ucis pe Gogea Mitu, uriaşul nostru?

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Povestea lui Gogea Mitu (2,42 metri), cel mai înalt român din toate timpurile, începe în urmă cu fix 96 de ani, în praful Mârşaniului, un sat din Oltenia, şi se termină brusc şi suspect pe 22 iunie 1936, pe patul unui spital din Bucureşti. Internat pentru o simplă răceală, Gogea - circar şi boxer la viaţa lui - s-a stins la numai 22 de ani, rudele susţinând cu tărie varianta otrăvirii.

Gogu Ştefănescu, pe numele lui adevărat, s-a născut în Mârşani, într-un sat aflat la 50 de kilometri de Craiova, fiind primul din cei 11 copii ai familiei. La 3 ani, avea deja înălţimea şi greutatea unui băiat de 7 ani, iar la majorat ajunsese la 2,42 de metri, cântărea 185 de kilograme şi avea măsura 62 la pantofi, chiar 64 după unele mărturii.

A învăţat singur să citească

Arhiva foto

Dimensiunile uriaşe şi curiozitatea pe care o stârnea la simpla apariţie au condus la prezenţa în jurul lui a multor personaje interesate să beneficieze financiar de pe urma gabaritului său incredibil. Mărturia Constanţei Burada (71 de ani), nepoata lui Gogea Mitu, despre unchiul său, găzduită în aprilie 2005 în ziarul Ediţie Specială din Craiova, este mai mult decât elocventă. “După spusele mamei mele, Mărioara, care a fost sora lui Gogea Mitu, unchiul meu era destul de inteligent, îi plăceau glumele şi vorbea din vârful limbii.

A fost foarte matur de mic: a învăţat să citească singur şi, pe la 10-12 ani, în clasele primare fiind, nu mai avea loc în bancă. Nici nu bănuiţi cât de harnic era şi cât de mult iubea animalele”, povesteşte nepoata gigantului român, care ştie şi cum a ajuns unchiul ei să lucreze la un circ, la doar 17 ani: “Patronul unui mare circ din Praga i-a rugat pe părinţi să-l lase pe Gogea să vină cu el. Uriaşul i-a zis atunci tatălui său, nea Gogu, mai în glumă, mai în serios, următoarele: «Lasă, tată, şi aşa te plângi mata că n-o să mă ia nici o fată din sat. Ducându-mă la circ, o să pot să mă însor şi eu cu una care se urcă pe trapez şi o să ajungă la mine»”.

După peregrinări de mare succes prin Europa, cu circul, Gogea termină cursurile unei şcoli de box şi intră în lumea pugilismului, unde aproape că nu avea adversar, una din “victime” fiind chiar campionul de atunci al României, Dumitru Pavelescu. Devine cunoscut în toată lumea, lucru care se pare că i-a fost fatal, conform rudelor sale, care cred că Gogea a fost ucis de străini, pentru că în materie de box deja nu mai avea rival.

Injectat letal pe patul de spital?

“Întorcându-se de la Paris la Bucureşti şi fiind foarte cald în tren, a deschis fereastra, şi l-a tras puţin curentul. La sfatul managerului său, s-a internat câteva zile la Spitalul Filantropia, pentru masaje şi investigaţii. Apoi, am aflat de la radio că a murit”, mărturisea nepoata uriaşului, amintindu-şi spusele mamei sale. Pe Gogea rudele l-au găsit mort, ascuns într-un subsol al spitalului, gata îmbălsămat, “să reziste pentru 20 de ani”. Deşi varianta oficială a decesului este tuberculoza, există şi suspiciunea că uriaşului de 2,42 metri i-au fost administrate în buric patru injecţii conţinând o substanţă letală, versiune îmbrăţişată de urmaşii celui care a fost cel mai înalt român al tuturor timpurilor.

De la el vine expresia «gogeamite»

Legenda spune că Gogea Mitu consuma la o masă obişnuită 25 de ouă, o pâine uriaşă, un pui fript, doi litri de lapte şi jumătate de litru de vin. Pentru confecţionarea unui costum, erau necesari aproape opt metri de stofă, iar încălţămintea şi-o făcea numai la comandă. Interesant este şi faptul că cuvântul “gogeamite”, cu care sunt catalogate persoanele foarte înalte, îşi are originile în numele lui de scenă. În clasamentul taliei la români, Gogea este urmat de fostul baschetbalist Gheorghe Mureşan, care măsoară “doar” 2,31 metri.

Deshumat în 1985, a ajuns material didactic pentru studenţi

Arhiva foto
Arhiva foto

Înhumat în 1936 în cimitirul din satul natal, Mârşani, trupul lui Gogea Mitu a fost deshumat în scopuri ştiinţifice în 1985, rămăşiţele fiind apoi expuse la Muzeu de Istorie a Medicinei din Craiova. Vechiul mormânt s-a păstrat şi în ziua de azi, chiar dacă plafonul criptei s-a prăbuşit, lăsând la vedere o gaură sinistră.

După Revoluţia din 1989, clădirea muzeului a fost retrocedată vechilor proprietari, fiind apoi cumpărată de controversatul om de afaceri Genică Boerică, arestat la un moment dat pentru returnări frauduloase de TVA, în valoare de mai multe milioane de euro. Deşi urmaşii lui Gogea Mitu se temeau că rămăşiţele gigantului din Mârşani au fost vândute în America, scheletul celui mai înalt român a ajuns în posesia Facultăţii de Medicină din Craiova, unde este material didactic.

(Elena Alexandru)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!